Comisarul UE pentru energie, Kadri Simson, a explicat recent că se dorește un plafon pentru prețul gazului, cu scopul de a proteja oamenii și companiile de creșterile prețurilor.

”Ne propunem să punem un plafon pentru preţul gazului TTF (Title Transfer Facility), pentru a ne proteja oamenii şi întreprinderile de creşterile extreme ale preţurilor”, a declarat comisarul UE pentru Energie, Kadri Simson.

Planul Uniunii Europene pentru plafonarea prețurilor gazelor rusești

Astfel, dacă va fi aprobat de ţările UE, plafonul ar fi disponibil timp de un an, de la 1 ianuarie. Totuși, acesta ar intra în vigoare doar dacă contractul ar depăşi acest nivel şi, în acelaşi timp, diferenţa dintre plafon şi preţul global al gazelor naturale lichefiate (GNL) depăşeşte 55 de euro timp 10 zile de tranzacţionare consecutive, a adăugat Simson.

De-a lungul ultimelor luni, dezbaterea cu privire la modul de abordare a creşterii preţurilor gazelor cauzată de invazia Ucrainei de către producătorul de energie rus a dus la refuzul multor țări a ideii de plafonare a preţurilor, pe motiv că ceasta ar putea duce la creşterea consumului, îngreunarea achiziţiilor şi declanşarea unor riscuri legale legate de la contractele existente.

Mecanismul, proiectat cu atenție

Simson a mai explicat că mecanismul a fost ”proiectat cu atenţie pentru a fi eficient, fără a pune în pericol securitatea aprovizionării, funcţionarea pieţelor energetice din UE şi stabilitatea financiară”.

Ea a mai atras atenția că nu este o intervenţie de reglementare pentru a stabili piaţa de gaze la un nivel artificial scăzut. Mai degrabăeste ”un mecanism de ultimă instanţă pentru a preveni şi, dacă va fi necesar, de a aborda episoadele de preţuri excesive ale gazelor care nu sunt în conformitate cu tendinţele globale ale preţurilor”. În prezent, contractul TTF a fost tranzacţionat marţi la 119,8 euro/MWh, în creştere cu 4,5%. A atins un vârf la peste 340 de euro pe 26 august.

Totuși, diplomații atrag atenția că plafonul propus ar putea dezamăgi majoritatea statelor UE care au cerut un plafon de luni de zile şi nu reuşesc să atenueze preocupările unei tabere mici, dar puternice, de ţări membre, conduse de Germania, care se opun intervenţiei. Un diplomat din grupul care susţine plafononul a spus că se aşteptau la o limită inferioară de aproximativ 150-180 de euro pe megawat oră (MWh) şi ca plafonul să fie activat de mai multe ori într-un an.

”În caz contrar, vom avea un plafon pe hârtie care, în practică, nu va intra niciodată în vigoare”, a spus diplomatul implicat în negocierile UE, transmite news.ro.