„Este primul proiect de acest gen dezvoltat în România ultimilor 30 de ani, iar, pentru un proiect atât de mare, nu puteam să sperăm la un partener mai bun decât Banca Mondială”, a declarat Daniel Florea, Primarul Sectorului 5.
Planul primăriei include şi un proiect, denumit „Laser Valley”, de hub tehnologic. Banca Mondială urmează să asigure componenta de know-how și dialogul cu investitori interesați de proximitatea cu proiectul Infrastructura Luminii Extreme – Fizica Nucleară (ELI-NP) și de o colaborare cu Primăria Sectorului 5.
O altă prioritate în derularea colaborării o reprezintă regenerarea urbană complexă a cartierului Ferentari, împreună cu Banca Mondială urmând a fi identificate soluții pentru ca proiectele de regenerare urbană din zone precum Livezilor, Iacob Andrei și Zăbrăuți să devină realitate.
„Vorbim de soluții reale pentru oameni. De case noi pentru cei care sunt în pericol, de locuri de muncă, de sprijin pentru a merge la școală sau la liceu. Este un drum lung, pe care îl începem astăzi și trebuie să avem în vedere că suntem primii din România care au avut curaj să abordeze frontal o problemă atât de complexă”, a adăugat edilul Sectorului 5