Care sun totuși planurile MS? "Avem deja în dezbatere publică încă de săptămâna trecută proiectul legii malpraxisului, prezentat de către secretarul de stat dr. Raed Arafat. Săptămâna viitoare sperăm să punem pe site-ul MS proiectele de legi privind statutul spitalelor şi salarizarea personalului medical. Proiectul pachetului de bază va fi finalizat, în opinia noastră, la jumătatea lunii iulie, astfel încât în toamna acestui an să putem merge cu aceste proiecte pe masa decidenţilor", a declarat ministrul.
Astăyi, ministrul Sănătăţii va avea o şedinţă de lucru cu toţi specialiştii din sistem pentru punctul lor de vedere final pe tot ce înseamnă proiecte de reformă.
Eugen Nicolăescu a făcut referire şi la faptul că MS contează pe experienţa şi expertiza noului preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru clarificarea tuturor problemelor referitoare la Directiva privind medicina transfrontalieră.
De asemenea, ministrul a precizat că autorităţile sanitare sunt în discuţii avansate cu asociaţiile de producători internaţionali şi români de medicamente pentru modificarea modului de stabilire a preţului la medicamentele din import, astfel încât exportul paralel să fie descurajat, iar pacienţii români să aibă acces continuu la medicamentele de care au nevoie.
"Indiferent cum se va stabili modalitatea de calcul a preţului de intrare a medicamentului în ţară, am găsit înţelegere la producătorii şi distribuitorii de medicamente pentru ca preţul de vânzare şi cel de decontare să nu se modifice", a mai subliniat ministrul.