Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de reflecţie. Merită ca, măcar o dată pe an, să aplicăm ceea ce în management se numeşte bucla dublă de control. Mai pe româneşte fie spus, e bine să ne străduim să ne ajustăm nu doar performanţele, în aşa fel încât să ne atingem ţintele propuse, ci şi obiectivele la realitatea în care trăim. S-ar putea – într-un asemenea moment – să ne dăm seama că uneori ne-am dorit mai mult decât era posibil. Dar este probabil şi să ne dăm seama că am făcut greşeli, că am ratat oportunităţi, că am neglijat resurse.
Se spune că fericirea constă într-un decalaj negativ minim între aşteptări şi realitate. În business, fericirea înseamnă să-ţi faci sau chiar să-ţi depăşeşti bugetul propus. Nu contează dacă acesta apare într-un fisier Excel sau doar pe o hartă mentală, dacă ţi l-a impus corporaţia sau ţi l-ai fixat singur.
Sentimentul că ţi-ai făcut treaba bine este unul dintre cei mai motivanţi factori. Aşa că nu rataţi ocazia să vă gândiţi în linişte la propriile performanţe. Şi, mai ales, străduiţi-vă să vă imaginaţi ce aţi putea schimba. Nu doar dacă v-a mers prost, dacă n-aţi ajuns unde trebuia, ci şi atunci când lucrurile arată mai bine chiar decât vi le-aţi dorit. Inovaţia este cheia progresului. Iar lumea se schimbă permanent, este un vârtej care înghite tot ce aveţi mai bun, şi apoi vă cere permanent ceva în plus.
Personal, simt că 2013 a fost un an cu mari şi multe încercări. Mi-am aşternut în paginile Capital gândurile şi principiile. Am predicat în favoarea afacerilor private, antreprenoriatului şi valorilor democraţiei. Am criticat măsurile şi discursurile populiste, dar lipsite de fundament real sau de viziune economică. Totul în speranţa că lumea din jur va deveni mai prosperă. La rândul meu, am primit critici de la cel mai pertinent juriu pe care un jurnalist îl poate avea: cititorii săi.
Vă mulţumesc tuturor pentru feedback! Indiferent dacă mi-aţi acordat credit sau m-aţi penalizat cu critici, am simţit că eforturile mele contează. Iar sentimentul utilităţii este acel lucru fără de care nimeni nu poate să trăiască. Sper ca în 2014 să vă pot deveni chiar mai util decât în trecut.
Dacă nu-mi daţi dreptate nu-i nicio problemă. Lumea nu va deveni mai bună dacă trăim cu toţii într-o armonie perfectă. Din conflictele de idei se nasc planurile şi strategiile câştigătoare. Sper să-mi fiţi alături în continuare, atât pe site-ul Capital sau în revistă, cât şi pe ecranul televizorului, la emisiunea săptămânală de economie de pe B1, duminică la ora 13:00. Şi vă aştept mereu reacţiile în subsolul articolelor pe care le scriu sau pe viitoarea pagină de facebook a emisiunii Capital TV. Până atunci, vă doresc să aveţi afaceri prospere, conturile pline şi să ne întâlnim la anul într-o ţară care să nu se fi întors în timp mergând de-a-ndărătelea către comunism.
Sărbători fericite!
Claudiu Şerban,
director editorial, Capital
Acest articol a apărut în ediţia print numărul 51 a revistei Capital din săptămâna 23 – 29 decembrie 2013