Planurile Amazon, date peste cap de pandemie! Angajaţii nu vor reveni prea curând la birou

Amazon

Sursa: Dreamstime

Amazon, retailerul american deţinut de miliardarul Jeff Bezos, va prelungi perioada în care angajaţii corporate vor putea munci de acasă. Motivul: varianta Delta a coronavirusului pune tot mai multe presiune în Statele Unite, iar numărul de infectări creşte foarte mult.

Pandemia de COVID-19 dă peste cap planurile Amazon, grupul american care este cel mai mare retailer online la nivel mondial.

Angajaţii Amazon nu revin în birouri mai devreme de ianuarie 2022

Astfel, grupul Amazon nu se aşteaptă ca angajaţii săi de tip corporate să revină la munca de la birou până la începutul anului următor, se arată într-un document intern consultat de agenţia Reuters.

Gigantul american a decis să prelungească perioada în care angajaţii pot lucra de la distanţă până la data de 3 ianuarie 2022, se arată în documentul intern.

Estimările anterioare erau mult mai optimiste, vorbind despre o întoarcere la munca în birou la data de 7 septembrie 2021, pentru Statele Unite şi alte ţări care nu au fost nominalizate.

“Pe măsură ce urmărim cu atenţie condiţiile locale care au legătură cu COVID-19, ne ajustăm recomandările cu privire la angajaţii corporate”, se mai arată în documentul citat de Reuters.

Google, Facebook sau Twitter iau şi ele decizii similare şi le cer angajaţilor să se vaccineze

Decizii similare de amânare a planurile referitoare la revenirea la birouri a angajaţilor au mai fost luate şi de alte mari companii americane, totul de fondul creşterii numărului de infectări cu COVID-19 în această ţară, provocate de varianta Delta, mult mai agresivă.

Săptămâna trecută, grupul Alphabet, compania-mamă a Google, a anunţat că va prelungi programul de lucru de acasă până la data de 18 octombrie.

Facebook a informat că va cere angajaţilor de la birourile din SUA să se vaccineze, iar Twitter a anunţat că va închide unele spaţii de lucru pe care le-a redeschis.

Amazon este una dintre puţinele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemie. Oamenii au apelat la serviciile Amazon pentru diverse cumpărături, ceea ce a ajutat compania să înregistreze profituri şi venituri record în 2020, în plină pandemie.

Sursa foto: Dreamstime