Zi de foc pentru Iohannis, care a ajuns din nou la mâna PSD. Guvernul va vota miercuri un OUG deosebit de important pentru preşedinte. Soarta votului depinde de el.
Conform unui anunţ făcut marţi de Viorica Dăncilă, Guvernul va adopta miercuri o OUGcare vizează legislaţia electorală, în contextul în care AEP a solicitat o serie de modificări pentru referendumul din 26 mai şi pentru alegerile europarlamentare. Cu toate acestea, votul ordonanţei de urgenţă nu figurează pe ordinea de zi anunţată marţi de Executiv.
În forma iniţială, OUG prevede că autorităţile publice au obligaţia de a nu se pronunţa în campania pentru referendum sau pentru alegerile electorale în favoarea sau defavoarea subiectului.
„Pentru mine ca premier este foarte important să ne ocupăm de buna organizare a alegerilor europarlamentare şi a referendumului. Ieri a fost şedinţa pregătitoare şi vom vedea care este forma finală. Eu nu pot să impun, trebuie să discutăm cu secretearul general, cu cei care au avizat acest act normativ „, a spus Viorica Dăncilă.
Întrebată cu privire la unele prevederi legate de interdicţia autorităţilor publice, inclusiv preşedinte, de a se implica în campanie pentru referendum, Dăncilă a spus: „Eu nu am văzut textul, acum iau fiecare act normativ şi vedem care e forma finală. Actul normativ trebuie adoptat mâine în şedinţa de guvern”.
AEP a publicat o propunere de modificare, prin OUG, a legislaţiei electorale care să fie aplicată la alegerile europarlamentare şi referendumul pe Justiţie din 26 mai. Autoritatea propune validarea referendumului prin opţiunile valide ale alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la data votării, potrivit documentului pus în dezbatere publică.
Astfel, alineatele (2) şi (3) ale articolului 5 ale OUG prevăd următoarele: „(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în Registrul electoral la data votării. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi în Registrul electoral la data votării”.
Art 30 alin 6 din OUG prevede: „Autorităţile publice au obligaţia de fi neutre şi imparţiale în raport cu obiectul referendumului, fiindu-le interzis în campania pentru referendum să se pronunţe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului”.
Legislaţia electorală în vigoare prevede că rezultatul referendumului este validat prin opţiunile alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente.
„(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”, conform Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Pe 26 aprilie, liderul PNL, Ludovic Orban, anunţa că PSD vrea ”să îl reducă la tăcere” pe Klaus Iohannis în campania pentru referendum, AEP punând în dezbatere publică o ordonanţă de urgenţă care prevede interzicerea preşedintelui de a se pronunţa asupra referendumului din 26 mai.
Referendumul pe justiţie va avea loc pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare.