„În acest moment, portofoliul nostru comercial cuprinde peste 200.000 mp în activele pe care le deținem, 60.000 mp închiriabili în dezvoltare și 70.000 mp închiriabili a căror dezvoltare o vom demara în 2019. Anul viitor vom vedea primele apartamente construite de AFI Europe în România, prima fază a AFI City urmând să fie finalizată până la finalul anului 2019”, a declarat Doron Klein, CEO AFI Europe Romania.
CITIȚI ȘI Moment istoric: Se negociază cel mai mare credit acordat vreodată în România unei afaceri imobiliare
AFI Cotroceni, cel mai important activ al companiei, cu o rată de ocupare de 99%, a raportat un venit operațional net de 27 de milioane de euro, cu 8% mai mare decât cel raportat în primele nouă luni din 2017. Vânzările retailerilor au crescut cu 9%, față de perioada ianuarie-septembrie 2017, ajungând la 185 de milioane de euro. În privința vizitatorilor zilnici, a fost înregistrată o creștere de 8% a numărului acestora în primele nouă luni ale anului 2018, cu o medie de 52.000 de persoane care vizitează zilnc AFI Cotroceni.
AFI Ploiești a generat un venit operațional net de 3,7 milioane de euro în perioada ianuarie-septembrie 2018, nivel similar cu cel înregistrat pentru primele nouă luni din 2017. Cu aproximativ 15.500 de persoane care vizitează mallul în fiecare zi, în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, vânzările retailerilor au crescut cu 10%, atingând un nivel de 45 de milioane de euro în primele nouă luni din 2018. AFI Ploiești are o rată de ocupare de 99% și găzduiește branduri locale și internaționale, care oferă consumatorilor o gamă variată de produse, servicii și divertisment.
Complexul de birouri AFI Park 1-5, din jurul AFI Cotroceni, a avut un venit operațional net de aproximativ 10 milioane de euro, în creștere cu 14% față de primele nouă luni ale acestui an. Întreaga suprafață disponibilă este închiriată.
Lucrările pentru AFI City, primul proiect rezidențial al companiei în România, au început la jumătatea anului 2018, iar prima fază va fi finalizată în 2019, când primele 190 de apartamente vor fi disponibile pentru noii proprietari, marcând astfel intrarea companiei pe piața rezidențială locală.