Performanţele fondurilor deschise de investiţii din afara României fac cu ochiul şi investitorilor de la noi, atât datorită riscurilor mai mici, cât şi ca urmare a randamentelor bune care se pot obţine.
Creşterea economică a României, de aproape 8% în anul care tocmai s-a încheiat este însoţită, aşa cum era şi normal, de o creştere pe măsură a dimensiunilor companiilor listate la Bursă şi a preţurilor acţiunilor acestora. Numai că România nu are cea mai mare sau mai stabilă creştere economică din lume, şi în consecinţă nu poate avea nici cele mai bune performanţe bursiere la nesfârşit.
Pentru investitori, efectuarea de plasamente în companii ale căror preţuri sunt în plină creştere este esenţială. Dacă să cumperi acţiuni ale firmelor din China sau din America de Sud este aproape imposibil, fondurile deschise de investiţii oferă posibilitatea efectuării de plasamente, indirecte, şi în astfel de zone.
Randamentele obţinute de fondurile deschise de investiţii ale marilor societăţi de administrare străine sunt extrem de „apetisante“. Mai ales că ele vin în condiţiile unei diversificări destul de mari a portofoliului şi, implicit, în condiţiile unor riscuri mai scăzute decât în cazul fondurilor care investesc într-o singură ţară. Anul trecut, spre exemplu, cea mai mare parte a fondurilor care au plasamente pe pieţe emergente cum ar fi Europa Centrală şi de Est, Asia sau America Latină au avut randamente mai mari de 20%, multe dintre ele trecând peste nivelul de circa 30%, reuşit de FDI Active Dinamic la noi.
Au fost şi fonduri deschise care au obţinut performanţe mult mai mari, însă în condiţiile unor riscuri asumate semnificativ mai mari. Dreyfus Premier Greater China, cu un portofoliu administrat de Hamon Asset Management, a crescut cu 86,12% (în dolari), investind, ce-i drept, pe o singură piaţă. Riscurile mai mari în cazul acestui fond se observă cel mai bine din faptul că randamentul mediu anual, în ultimii trei ani, este de doar 25,94%. Aşadar, diferenţe foarte mari de la an la an, în funcţie de mersul economiei şi al pieţei de capital chinezeşti.
Fondurile cu plasamente mai diversificate din punct de vedere geografic par să aibă, în afară de avantajul unor riscuri mai scăzute, şi randamente mai mari şi mai constante pe termen lung. Raiffeisen Eurasien Aktien (cu plasamente mai mari în Europa Centrală şi de Est şi în Asia) a adus în ultimii trei ani, în medie, 35,7% pe an, iar două fonduri ale Pioneer Austria (fosta Capital Invest), Eastern Europe Stock şi Latin America Stock, au avut o medie anuală a randamentului de circa 37%. Există şi fonduri cu investiţii în România cu randamente foarte bune. Între ele, ESPA Stock Europe-Emerging, administrat de Erste Sparinvest, care a avut o creştere de 37% în 2006 şi de 40% în medie pe ultimii trei ani, şi două fonduri ale suedezilor de la East Capital: East Capital Eastern European Fund (cu 28,7% anul trecut şi 49,63% în ultimii trei ani) şi East Capital Balkan Fund (26,7%, respectiv 32,94%).
E drept însă că aceste creşteri au fost exprimate în euro, iar în lei ele ar fi cu câteva procente mai mici.
Multe fonduri străine sunt mai mari decât toate cele româneşti la un loc
În România cel mai mare fond de acţiuni are un activ net de aproximativ 15 milioane de euro.
Dintre fondurile străine, Dreyfus Premier Greater China are un activ net de 593 de milioane de dolari, iar Raiffeisen Eurasien Aktien de 964 de milioane de euro.
Pioneer Eastern Europe Stock are active de 151 milioane de euro, Pioneer Latin America Stock-21 de milioane de euro, ESPA Stock Europe Emerging-389 de milioane de euro, East Capital Eastern European Fund-858 de milioane de euro, iar East Capital Balkan Fund-330 milioane de euro.
49,63%
Este randamentul mediu pe ultimii trei ani obţinut de fondul de investiţii East Capital Eastern European Fund. Cea mai mare parte a plasamentelor fondului sunt în Rusia.