De la începutul lunii august, plata cu tichetele sociale din programul „Sprijin pentru România” va fi disponibilă în toate magazinele Kaufland din țară. În primă etapă, sunt acceptate cardurile sociale emise de Sodexo și Up România.
Plata cu tichetele sociale „Sprijin pentru România”, disponibilă în toate magazinele Kaufland
Voucherele sociale din programul guvernamental „Sprijin pentru România” sunt destinate achiziției de produse alimentare și de mâncare caldă, precum preparatele de la punctul Grill din parcarea magazinelor Kaufland.
Astfel, clienții vor fi îndrumați de către angajații de la casele de marcat să separe produsele alimentare de cele non-alimentare, care vor fi achitate folosind un alt mijloc de plată.
Plata la casele de marcat se efectuează ca plata cu orice alt card. Cardul social pentru alimente permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.
Cardurile sunt alimentate de către autorități la fiecare două luni cu câte 250 de lei, în patru tranșe, până la sfârșitul anului.
Potrivit reglementărilor, se interzice utilizarea cardului în alte scopuri decât cele pentru care a fost emis, în caz contrar se sancționează conform legii.
Toate cardurile sociale vor fi alimentate în ziua de 8 septembrie cu a doua din cele patru tranșe
În altă ordine de idei, un comunicat transmis de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) arată că toate cardurile sociale vor fi alimentate în ziua de 8 septembrie cu a doua din cele patru tranșe în valoare de câte 250 de lei, pentru achiziția de alimente și mese calde.
Amintim că reprezentanții Poștei Române se asigură în cursul acestei săptămâni că nu sunt beneficiari eligibili care să nu fi primit cardul, inclusiv cei care inițial nu au fost găsiți la domiciliu sau care nu au răspuns avizării.
În cazul în care sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române.
De asemenea, cea de-a doua tranșă cuprinde cu 150.000 de noi beneficiari în plus față de cei 2.480.613, în urma actualizării permanente a listelor de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
„După o primă etapă dificilă în care am reușit să emitem și distribuim carduri pentru aproximativ 2,5 milioane de beneficiari, suntem deja în pregătiri pentru cea de-a doua, pe care o vom finaliza în prima parte a lunii septembrie.
Acum, cu siguranță procedura este mult mai simplificată, pentru că alimentarea se face cursiv pentru toți cei eligibili. La cei 2.480.613 de beneficiari din prima tranșă se adaugă alți aproximativ 150.000 de români care vor avea parte de ajutor pentru alimente și mese calde”, a explicat ministrul Marcel Boloș.