Plata online a taxelor locale ramane un moft

ordonanta adoptata in anul 2002 a obligat autoritatile publice din fiecare municipiu si oras sa puna la dispozitia contribuabililor sisteme de plata electronica incepand cu 1 februarie 2003, respectiv cu 1 noiembrie 2003. Ideea nu e deloc rea. Este mult mai comod sa-ti platesti taxele si impozitele cu doar cateva click-uri de mouse. Castigi si timp, pentru ca nu mai esti nevoit sa stai la cozile interminabile care se formeaza, la fiecare inceput de an, la ghiseele directiei de taxe si impozite a

ordonanta adoptata in anul 2002 a obligat autoritatile publice din fiecare municipiu si oras sa puna la dispozitia contribuabililor sisteme de plata electronica incepand cu 1 februarie 2003, respectiv cu 1 noiembrie 2003. Ideea nu e deloc rea. Este mult mai comod sa-ti platesti taxele si impozitele cu doar cateva click-uri de mouse. Castigi si timp, pentru ca nu mai esti nevoit sa stai la cozile interminabile care se formeaza, la fiecare inceput de an, la ghiseele directiei de taxe si impozite a primariei. In fapt, insa, problema care apare este legata de profilul utilizatorului unui astfel de serviciu si de formalitatile aferente inregistrarii in sistem. In primul rand, trebuie sa ai acces la un computer racordat la Internet si sa stii sa-l folosesti. Statisticile oficiale arata ca doar 24% din romani utilizeaza Internetul (fata de o medie de 45% in UE), in vreme ce numarul PC-urilor se ridica la circa 2,5 milioane. Trebuie spus insa ca majoritatea acestora se afla in dotarea firmelor sau a diverselor institutii. Pe urma, ai nevoie de o parola si de un cod de acces care trebuie solicitate la directia de impozite a primariei. In plus, trebuie sa deschizi un cont bancar si sa inchei un contract de Internet banking cu una dintre bancile cu care primaria are semnate acorduri. Dupa cum se vede, conditiile nu sunt tocmai simple si nu toata lumea poate sau este dispusa sa le indeplineasca. Asa s-ar explica numarul extrem de redus al celor care au apelat in ultimii ani la serviciul e-tax.
Bancomatele au luat fata Internet banking-ului
Situatia de la Arad este una dintre cele mai elocvente. Aici, sistemul de plata online este practic neutilizat. Din cei circa 102.000 de contribuabili, anul trecut doar unul singur si-a platit taxele online, poate acelasi care figureaza ca platitor si in 2003. In ceea ce priveste obligatiile pentru anul 2005, pana in prezent in sistemul local e-tax nu a fost inregistrata nici o plata. Nici Gheorghe Falca, primarul in varsta de 37 de ani al Aradului, nu pare sa fie un fan al platii online. Inca nu si-a achitat impozitele locale pentru 2005, dar spune ca se gandeste sa procedeze la fel ca pana acum, si anume, sa plateasca prin intermediul bancomatului (ATM) sau prin POS. Se pare ca aceste variante sunt preferate si de oradeni, anul trecut fiind inregistrate 18 plati prin ATM-uri si 57 prin POS-uri, in timp ce online (prin Internet Banking BCR) nu au achitat decat doua persoane. POS-urile sunt mai cautate si la primaria Sectorului 6, care a consemnat anul trecut 807 platitori, fata de numai 144 in 2003.Silviu Lucuta, director IT la Primaria Oradea, explica reticenta romanilor pentru platile online prin numarul redus al celor care au acces la Internet, dar si prin procedurile greoaie care intervin in relatia contribuabilului cu bancile. Specialistii in informatica vad insa si alte dezavantaje. Ei spun ca unele dintre administratiile locale nu au inteles complexitatea unui astfel de sistem si au ales produse care nu indeplinesc toate standardele de calitate. „Exista dificultati ale autentificarii utilizatorului pe web”, observa reprezentantii SoftNet Development & Consulting.Pe de alta parte, nu toti cei care se inscriu in sistem aleg sa si plateasca prin aceasta metoda. „La inceputul acestui an aveam inregistrati 207 utilizatori pentru sistemul de plati electronice. Din statisticile noastre rezulta ca doar 10% din utilizatori recurg efectiv la plata, restul folosind conturile ca mijloc de informare in timp real asupra debitelor”, spun oficialii Primariei Sectorului 1. In prezent, sisteme e-tax sunt operationale in cel putin 70 de localitati, dintre care peste 50 dispun de module electronice de plata. Totusi, numai 37 ofera si solutii de Internet banking. Datele preliminare arata ca la nivelul intregii tari au fost procesate, pana in iunie 2004, doar 1.000 de plati prin Internet banking, in vreme ce prin POS-uri au fost realizate 5.000 de operatiuni. „Este adevarat ca numarul acestor plati este mic. Aceasta si pentru ca majoritatea administratiilor fiscale au sistemele informatice interconectate cu una sau doua banci. Dar, pe masura ce va exista cerere din partea cetatenilor, si mediul bancar va fi interesat sa se interconecteze cu aceste sisteme. In plus, administratiile locale trebuie sa accentueze promovarea e-tax”, spune Zsolt Nagy, ministrul Comunicatiilor, care, la cei 33 de ani ai sai, are o diploma de inginer in stiinta sistemelor si calculatoarelor.Sfatul specialistilor este clar: promovarea e-tax trebuie, in primul rand, sa risipeasca neincrederea contribuabililor in aceasta alternativa de plata, pe langa explicarea celorlalte avantaje.

CUM PUTETI ACHITA TAXELE SI IMPOZITELE PE INTERNET
· Trebuie sa aveti acces la un calculator conectat la Internet
· Urmatorul pas este accesarea paginii de web a primariei, iar acolo a aplicatiei de impozite si taxe unde veti completa o cerere pentru obtinerea datelor de autentificare in sistem, respectiv a contului de utilizator si a parolei, care se acorda gratuit si sunt confidentiale. Parola va fi ridicata personal de la serviciul de specialitate al primariei sau de la directia de impozite si taxe locale
· O alta conditie importanta este sa deschideti un cont bancar curent si sa incheiati un contract de Internet banking cu banca cu care primaria colaboreaza (BCR, Banc Post, in majoritatea cazurilor)
· Dupa introducerea parolei si a codului de acces, puteti sa vizualizati situatia fiscala personala, care contine date despre toate obiectele impozabile pe care le aveti in proprietate (cladire, teren, auto) si sa faceti plata
· In momentul in care operatia este avizata de banca, confirmarile de plata se transmit automat catre bugetul local. De asemenea, veti primi o confirmare de la banca, in care sunteti instiintat daca v-au fost retinuti sau nu bani din contul personal.