Plata pensiilor! Anunț de ultim moment al ministrului Muncii: Când se vor da bani în plus

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut un anunț major care îi privește pe toți pensionarii. Este vorba de plata pensiilor acestora.

Marius Budăi, ministrul Muncii, a explicat, la România TV ce se întâmplă cu majorarea pensiilor dar mai ales cum se va desfășura plata acestora.

El a explicat că acel calendar care a fost propus până în 2020 și ulterior, trebuie aplicat.

„Trebuie să ne îndreptăm către părinții și bunicii noștri care încă au pensii mici în România. Suntem în situația în care am avut parte de o altă majorare cu 15% a punctului de pensie, așa cum am spus și prevăzut în buget, s-a majorat valoarea punctului de pensie, s-a majorat și pensia minimă, dar și plafonul până la care se pot achiziționa medicamente compensate”, a arătat Budăi.

El a precizat că toate plățile au fost făcute cu noile cuantumuri către Poșta Română, iar acum factorii poștali sunt în plină activitate pentru a duce banii pensionarilor.

Mai mult, Budăi a ținut să răspundă și acuzațiilor privind lipsa banilor pentru plata pensiilor.

„Am spus tot timpul că sunt bani. Deja m-am întâlnit cu pensionari care mi-au mulțumit și mi-au spus că le-au venit pensiile cu noile valori. Sunt bani”, a arătat Budăi.

Ministrul i-a lansat și o provocare lui Klaus Iohannis. „Ne uităm pe hartă, alegem o localitate la întâmplare, mergem în localitatea respectivă, intrăm într-o casă de pensionari și le spunem în felul următor, uitându-ne în ochii lor: aveți pensie mică? Da. De mâine nu o mai primiți nici pe aceea. Să le vedem reacția. Eu m-am întâlnit cu mii de pensionari și foarte mulți m-au rugat să îi transmit și domnului președinte și altora să îi lase în pace. Nu merită ca niciun demnitar al statului să îi panicheze cu o astfel de declarație”, a comentat Marius Budăi.