Canon vine în sprijinul partenerilor săi, ajutându-i să răspundă mai bine nevoilor consumatorilor ce obişnuiesc să folosească frecvent terminalele mobile, odată cu lansarea CaptureOnTouch Mobile Tool Kit pentru iOS şi CaptureOnTouch Mobile SDK pentru Android.
Cele două noi suporturi de dezvoltare software pentru mobile permit partenerilor Canon să creeze aplicaţii. Acestea oferă scanarea documentelor în loturi – pentru echipamentele Canon imageFORMULA, accelerând astfel procesarea capturilor în organizaţii.
Acestea sunt compatibile cu aplicaţia gratuită Canon CaptureOnTouch, ce permite captarea de documente multiple direct de pe terminale cu iOS sau Android şi distribuirea imediată către aplicaţii cloud sau direct în fluxurile de lucru organizaţionale.
ele două platforme de dezvoltare oferă partenerilor Canon posibilitatea de a-şi extinde aplicaţiile existente sau de a crea unele specifice pentru clienţii lor. De asemenea, dezvoltatorii pot introduce funcţii precum scanarea dublă a loturilor de documente, alinierea automată a celor care nu au fost aliniate (oblice), detectarea automată a mărimii paginilor, anulareacelor goale şi setarea calităţii scanării . Astfel, partenerii pot oferi clienţilor mai multă uşurinţă, rapiditate şi funcţii precum procesarea comenzilor de vânzări, facturare sau aprobarea cererilor de la departamentul de resurse umane, direct dintr-o singură aplicaţie.
Suporturile de dezvoltare CaptureOnTouch Mobile Tool Kit pentru iOS şi CaptureOnTouch Mobile SDK pentru Android pot fi descărcate de pe site-ul Canon Business Solutions Developer Programme.
Aplicaţia pentru terminale mobile CaptureOnTouch poate fi descărcată din AppStore (iOS) şi din Google Play (Android).