Un contract cu finanţare europeană neramursabilă de aproape 3,3 milioane lei pentru implementarea unei platforme informatice care va interconecta Ministerul Transporturilor cu unităţile de aviaţie civilă a fost semnat joi de miniştrii Transporturilor (Anca Boagiu) şi Comunicaţiilor (Valerian Vreme).
Proiectul „Sistemul naţional de e-guvernare cu nivel 3 de sofisticare pentru suportul aviaţiei civile” este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
Sistemul constă în implementarea unei platforme informatice, care va interconecta Ministerul Transporturilor cu unităţile de aviaţie civilă aflate în coordonare sau subordonare, cum ar fi Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucuresti”, Compania Naţionala "Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa – Aurel Vlaicu”, S.N. "Aeroportul Internaţional M. Kogălniceanu Constanţa", S.N. Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara, Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română".
Prin interoperabilitatea instituţională care se va crea prin implementarea sistemului se va asigura, într-un mod transparent, monitorizarea dinamică a tuturor activităţilor şi acţiunilor întreprinse la nivelul unităţilor de aviaţie, inclusiv a investiţiilor, cu impact direct asupra siguranţei aviaţiei civile.
Decizia de selectare şi aprobare a proiectului pentru co-finanţare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională a fost anunţată de Ministerul Comunicaţiilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale. Finanţarea neramursabilă pentru acest proiect este de 3.296.749 lei, iar durata contractului este de 12 luni.