Alături de rafinaria Petromidia Navodari – cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre, Midia a beneficiat de sprijin și de investiții susținute pentru repornizarea instalațiilor de producție închise în 1996 din lipsa materiei prime. Chiar mai mult, acestea s-au modernizat și au fost completate cu echipamente de ultimă generație. Astfel, dincolo de faptul că încă rezistă, o face şi bine, pentru că volumele de producţie şi export, precum şi cifrele financiare, sunt la niveluri record din istoria de după Revoluţie.

O istorie zbuciumată

Până în 1989, România avea giganţi precum Oltchim, Arpechim Piteşti (uleiuri auto şi industriale, polietilene, produse pentru industria confecţiilor – fire poliester şi acrilice), Borzeşti – Oneşti (cauciuc şi alte produse destinate industriei auto), Midia Năvodari (polietilene, polipropilene, produse pentru industria confecţiilor). 

În plus, era activitatea de petrochimie a rafinăriilor Petrobrazi (poliolefine – polipropilena și polietilene), Petrotel (poliolefine, polistiren şi uleiuri), Steaua Română (uleiuri şi parafine), dar și Solventul Timișoara (poliolefine) – care primea materia primă (etilena) din Serbia, prin conducta care făcea legătura direct cu rafinăria din Pancevo. 
Toată petrochimia din România fusese gândită de Nicolae Ceauşescu ca un tot integrat, care să producă 100% din necesarul pieţei locale de produse derivate, dar şi pentru export. Şi nu doar pentru ţările CAER, prietenii din Asia şi Africa, ci şi pentru cele dezvoltate din Vest.

În anii obscuri de după Revoluţie, aceste fabrici şi platforme au fost privatizate către diverşi investitori locali şi străini, dar aproape toate aceste privatizări au eşuat. Rând pe rând, platformele s-au închis. Arpechim este în curs de dezafectare de către Petrom, Borzeştiul este de mult o ruină (o singură societate s-a desprins şi încă funcţionează, Chimcomplex), RAFO este închisă de ani de zile, producătorul de cauciuc sintetic Carom a dat faliment şi a fost tăiat la fier vechi, Solventul a avut acceași soarta – tăiat în bucăţi şi vândut la fier vechi.

 

Chiar în acest moment, se joacă soarta Oltchim. În urma unei conduceri deficitare de ani de zile, fabrica a intrat în insolvenţă în urmă cu trei ani. Planul de reorganizare aprobat de creditori vizează vânzarea Oltchim pe bucăţi. Cel mai probabil, fabrica nu va mai funcţiona ca un tot, pentru că activele ei pot fi privatizate către mai mulţi investitori, ale căror interese pot fi divergente.

Un singur exemplu

În această pleiadă de falimente şi dezmembrări, petrochimia de la Midia a rezistat şi s-a dezvoltat, ajungând ca, azi, să fie singurul producător de propilenă şi polietilenă din România. Aceasta s-a revigorat după 2000 – momentul preluării de către Grupul Rompetrol, când s-a început și un program masiv de investiții, în condițiile în care producția de polimeri era oprită din 1996. Singura instalație care a funcționat continuu încă de la pornirea activității de profil in 1980 este cea de polipropilenă (PP).

Treptat, s-a construit primul terminal criogenic la Marea Neagră, pentru aprovizionarea cu etilenă (materia prima pentru polietilene), pus în funcțiune în anul 2006, când s-a repornit și instalația LDPE (polietilenă de joasă densitate), după o oprire de mai bine de 10 ani. În anul 2007 s-a repus în funcțiune și instalatia HDPE (polietilenă de înaltă densitate), dar și două noi instalaţii automate de ambalare a polimerilor.

Investiții masive

Investițiile au continut și după 2007, atunci când Grupul a fost preluat de KazMunayGas – compania naţională de petrol şi gaze a Kazakhstan-ului. 

În 2010, s-a iniţiat un amplu program de investiţii pentru creşterea cu peste 70% a capacităţii instalaţiei de HDPE. Acest proiect a avut ca scop majorarea capacităţii instalaţiei – de la 60.000 la 100.000 tone/an, o reducere cu peste 10% a costului de procesare, dar şi o diversificare a gamei de produse oferite cu patru noi sorturi cu aplicații speciale (corpuri suflate mari, folie foarte subţire, ţeavă, inclusiv ţeavă pentru transport gaze combustibile).

 

Tot în 2010, s-a finalizat automatizarea instalaţiilor şi integrarea operaţiunilor de petrochimie în centrul de comandă şi control al platformei Petromidia, de unde se coordonau activităţile de rafinare ale Rompetrol Rafinare. Noul centru a permis o urmărirea integrală a operaţiunilor – controlul şi protecţia fluxurilor tehnologice, culegerea şi transmiterea on-line a datelor de proces şi implicit o reducere a costurilor de producţie, fiind o premieră pentru România dar şi pentru zona de sud-est a Europei.

Toate investiţiile realizate pe platforma Midia au dat, în cele din urmă, rezultate. De la producție de circa 20.000 tone de polipropilenă și niciun gram de polietilene în 2000, divizia de petrochimie de pe plaforma Petromidia a reușit să ajungă anul trecut la volum de aproximativ 90.000 tone polipropilenă și 64.000 polietilenă de joasă densitate, în condițiile în care unitatea de polietilenă de înaltă densitate a fost închisă temporar din cauza condițiilor de piață.

Evoluția a fost strâns legată de partea de rafinare, cea care asigură în totalitate materia prima pentru polipropilenă, unitatea de la malul Mării Negre crescând de la 988.000 tone de țiței procesat în 2000 la 4,7 milioane tone în 2016.
În perioada 2005-2017, s-au investit în total peste 100 milioane de dolari în sectorul petrochimic al Grupului KMG Internațional.

Diversificarea – cheia succesului

Secretul menținerii petrochimiei de la Midia, pe lângă o bună integrare cu platforma de rafinare, a fost adaptarea continuă la cerințele de piață. Urmare a investițiilor făcute în modernizarea instalațiilor, ultimii ani au fost consacrați dezvoltării de sorturi noi care să acopere cele mai noi aplicații. 

De exemplu, sortul pentru termoformare, destinat în principal industriei alimentare, a ajuns ca în 3 ani de la lansare să reprezinte 15-20% din totalul producției de polipropilenă.

Sorturile de poliolefine (PP, HDPE, LDPE) produse la Midia deservesc practic aproape toate sectoarele economice: agricultura (folie pentru solar, țeavă pentru irigații), industria alimentară (ambalaje pentru lactate, pahare și ambalare de unică folosință, folie pentru ambalaje, cutii pentru alimente), bunuri de larg consum (cutii, lăzi), articole igienico-sanitare (flacoane pentru cosmetice, scutece), electronică și electrotehnică, auto (diverse repere de bord, materiale pentru izolație si capitonări, rezervoare de combustibil), confecții (echipamente de protecție de unică folosință utilizate în medicină, covoare), construcții (țevi pentru distribuția de apă și gaze, materiale hidroizolante pentru construcția de drumuri) sau mobilier de exterior (scaune, mese, șezlonguri).

În 2016, s-a atins cifra de 2.000.000 tone de polimeri produse la Midia și o producţie totală de polimeri de 150.000 de tone – cea mai mare din ultimii cinci ani și în creştere cu 5% faţă de 2015. Pentru anul în curs, reprezentanţii KMGI estimează rezultate în creştere pentru divizia de petrochimie – o producţia totală de polimeri de circa 157.000 de tone. 

În România, există o piaţă pentru polimeri, încă mică, dar în creștere. Cu toate acestea, mai e mult până la nivelurile din vestul Europei. De exemplu, la polietilena de înaltă den­sitate, consumul din țară este de circa 4 kg pe cap de locuitor, în condiţiile în care în Europa Occidentală media este de peste 40 kg.