Transelectrica a trimis un comunicat de presă prin care anunță că platforma de energie OPCOM s-ar putea extinde în Republica Moldova. De asemenea, compania a anunțat că au existat deja discuții în acest sens.
Platforma de achiziții OPCOM ar putea să se extindă pe piața de energie electrică din Republica Moldova. Reprezentanții Transelectrica și oficiali de peste Prut deja au discutat, la București, despre acest subiect.
„În cadrul întâlnirii a fost abordată analiza oportunităţii de extindere a OPCOM (Operatorul pieţei de energie electrică şi de gaze naturale din România), filială a CNTEE Transelectrica SA, pe piaţa de energie electrică din Republica Moldova, fiind agreaţi astfel paşii următori pentru ca OPCOM să devină operatorul de piaţă electrică din Republica Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al Transelectrica.
Potrivit companiei, la discuții au participat mai mulți oficiali, printre care Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA, Bogdan Toncescu, membru al Directoratului, și Victor Ionescu, directorul general OPCOM.
„La discuţii au luat parte Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA, Bogdan Toncescu, membru al Directoratului, precum şi Victor Ionescu, directorul general OPCOM. Vizita de la sediul CNTEE Transelectrica SA vine în continuarea discuţiilor găzduite miercuri, 25 ianuarie 2023, de Ministerul Energiei, privind dezvoltarea cooperării energetice dintre România şi Republica Moldova prin proiecte concrete”, se arată în comunicatul companiei.
Principalele priorităţi bilaterale în ceea ce priveşte transportul energiei electrice
În comunicatul de presă mai sus menționat se mai arată că Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA, a participat la întâlnirea de la Ministerul Energiei, cea dedicată proiectelor de interconectare energetică.
El a scos la iveală care sunt principalele priorităţi bilaterale în ceea ce priveşte transportul energiei electrice.
„Printre subiectele de discuţie s-au aflat soluţiile de urgentare a proiectului Liniei Electrice Aeriene 400 kV de interconexiune Suceava (RO) – Bălţi (MD), precum şi soluţiile de dezvoltare a unei noi interconexiuni printr-o linie de 400 kV. Acestea vor fi incluse într-o actualizare a Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernului Republicii Moldova privind interconectarea sistemelor energetice (gaze naturale şi reţele electrice)”, se mai arată în comunicat.
Nu în ultimul rând, s-a discutat și despre stadiul demersurilor de integrare a IS Moldelectrica în cadrul ENTSO-E. Transelectrica și-a reafirmat sprijinul pentru acest proces, punând la dispoziția operatorului de transport şi sistem din Moldova expertiza necesară îndeplinirii paşilor de conformitate.