Platforma Policolor cedează locul blocurilor cu apartamente

Producătorul de lacuri şi vopsele Policolor, controlat de fondul de investiţii Reconstruction Capital 2, a încasat anul trecut 3 mil. euro, sumă care reprezintă prima tranşă din preţul de vânzare al platformei industriale din estul Bucureştiului. Cumpărătorii au început deja construcţia de apartamente.

În toamna anului 2014, grupul Policolor-Orgachim a vândut terenul de 13,9 hectare aferent fabricii de vopsele din zona Theodor Pallady antreprenorilor români Daniel Drăgulin şi Robertino Georgescu pentru circa 18,3 mil. euro. Acordul de vânzare prevede că terenul va fi eliberat treptat, în bucăţi de câte o treime, pe parcursul a trei ani.

Producătorul a predat o parte din teren, pe care a încasat 3 mil. euro, iar cumpărătorii au început deja construcţia unui bloc cu 210 apartamente. Prima clădire a ajuns la finalul anului trecut la etajul patru din opt şi trebuie terminată în iunie 2016. Întregul proiect denumit Metropolitan City cuprinde circa 6.000 de apartamente, a căror termen de finalizare este programat pentru anul 2017. Ansamblul va dispune şi de două clădiri turn, cu câte 30 de etaje, care vor găzdui birouri, apartamente, restaurante şi magazine, potrivit dezvoltatorului.

Strategia Policolor prevede ca banii încasaţi din vânzarea terenului să fie utilizaţi pentru construcţia unei noi fabrici ce va fi amplasată în incinta platformei chimice din cartierul Militari. În acest sens, producătorul a cumpărat aici un teren de 2,5 hectare şi a demarat procesul de autorizare premergător construcţiei. Reprezentanţii Policolor au estimat costul de construcţie, incluzând terenul, la 6,4 mil. euro.

Fabrică nouă

Anul trecut, producătorul s-a concentrat pe obţinerea planului de urbanism de detaliu şi a avizelor necesare funcţionării unităţii din Militari. „În acest proces am întâmpinat întârzieri cauzate de timpii necesari parcurgerii formalităţilor administrative, în relaţie cu unele autorităţi. Chiar dacă avem o întârziere uşoară faţă de planul intern pentru acest proiect, echipa noastră depune toate eforturile pentru ca noua unitate de producţie să fie operaţională în 2017“, a declarat Marius Văcăroiu, CEO-ul Policolor-Orgachim, într-un interviu acordat Capital.

Compania a anunţat anul trecut că, într-o primă etapă, intenţionează să închirieze birourile şi depozitele, în loc să le construiască. Policolor a externalizat încă din 2014 activităţile de depozitare către un operator specializat pe logistică, iar birourile companiei ar fi trebuit mutate până la finalul anului trecut într-o clădire închiriată, urmând ca apoi să fie mutate în Militari, în faza a doua de construcţie.

Totuşi, Văcăroiu spune că mutarea birourilor administrative nu a fost necesară şi că va face acest pas pe măsură ce cumpărătorul platformei din Pallady va solicita eliberarea terenului.

Planul Policolor prevede ca pe lângă linia de producţie de vopsele şi lacuri pentru industria auto, cu o capacitate de 4.000 de tone pe an, care urmează a fi mutată din Pallady în Militari, să pună în funcţiune şi o linie secundară pentru producţia de vopsele pe bază de apă cu o capacitate de 5.000 de tone/an/schimb de producţie. Inaugurarea noii facilităţi este programată pentru anul 2017.

O piaţă mai bună

Anul trecut, grupul Policolor-Orgachim a urmărit atingerea unei cifre de afaceri consolidate de 65,5 mil. euro, o creştere de 24% faţă de anul anterior. Ultimele rezultate financiare ale producătorului arată că, în primele nouă luni din 2015 s-au raportat afaceri de 47,3 mil. euro, o majorare de 6% faţă de primele trei trimestre din 2014.

„Domeniul lacurilor şi vopselelor a beneficiat în 2015 de aportul mai multor proiecte rezidenţiale noi, nu doar în Capitală, ci şi în marile oraşe din ţară. Am observat o constanţă a consumului, cu vârfurile specifice sezonului, dar nu şi aprecieri neobişnuite. Estimăm un plus de 5% pentru domeniul nostru în 2015, atât valoric, cât şi ca volum produs“, menţionează Marius Văcăroiu.

Chiar dacă producătorii din industrie nu mai păstrează statistici de câţiva ani, valoarea pieţei de lacuri şi vopsele decorative este estimată la circa 160-165 mil. euro. Pentru anul care a început, Văcăroiu se aşteaptă la o creştere de o cifră a pieţei pe care activează.

„Multe investiţii şi extinderi au fost anunţate la fabricile din zona de centru şi de vest a ţării. Un alt indicator îmbucurător este cel al creşterii salariilor, şi nu mă refer doar la salariul minim. Avem din sectorul privat semne că economia caută şi găseşte căi de creştere sănătoasă, găseşte surse de investiţii şi creează locuri de muncă, cu tot cu schimbările şi iniţiativele legislative confuze din partea administraţiei“, adaugă directorul Policolor. În opinia sa, dacă aceste forţări ale mediului privat se traduc în creşterea încrederii consumatorului, atunci există motive de creştere a consumului.

Factori de risc

Văcăroiu spune că legea dării în plată, care permite stingerea un credit ipotecar prin predarea imobilului ipotecat către bancă, ar putea avea o influenţă marginală şi asupra domeniului său de activitate. Potrivit acestuia, în forma în care actul normativ a fost trimis de preşedinţie la reexaminare ar putea declanşa o fluctuaţie în creditarea viitoare pentru achiziţia de locuinţe.

„Ca efect secundar, este posibil să vedem o tranzacţionare mai redusă de spaţii locative pentru un interval de timp şi deci şi o diminuare uşoară a cererii, din partea acestui sgment de consumatori, pentru produsele de renovare şi proiecte DIY (Do it yourself, n.red.)“, apreciază Marius Văcăroiu.

El consideră că dezvoltatorii imobiliari vor privi cu mai multă atenţie demararea de proiecte noi, iar dacă legea dării în plată îi va determina să amâne noi construcţii, atunci efectul se va răsfrânge şi asupra sectoarelor conexe.

În privinţa programului Prima Casă, a cărui plafon de garanţii a fost diminuat la 60% din cât a fost anul trecut, Văcăroiu se aşteaptă ca, în funcţie de cerere, guvernul să aducă suplimentări ale fondurilor alocate programului.

„Anul trecut, piaţa imobiliară a fost mai activă, a evoluat şi a început să îşi revină. Nu ne aşteptăm ca această tendinţă să se inverseze“, concluzionează şeful Policolor.

15,2 mil. euro mai are de încasat grupul Policolor-Orgachim din vânzarea platformei industriale din zona Theodor Pallady