"Ieri, în ședința de guvern, s-a stabilit ca sumele care trebuie plătite beneficiarilor de fonduri europene, deși s-au sistat cererile de rambursare către comisia europeană, să fie acoperite de la bugetul de stat în baza unei alocări temporare de la trezorerie. Astfel, autoritățile de management au la dispoziție aproximativ 600 de milioane de euro pentru aceste plăți până în luna decemebrie", a spus Cătălin Vătafu.
Conform secretarului de stat, România și-a asumat să verifice procedurile de achiziție publică, în vederea cererii de rambursare către Bruxelles, până la 15 septembrie. Se așteaptă ca la începutul lunii octombrie, să se reia transmiterea acestora către CE. În momentul sistării transmiterii cererilor de plată către Bruxelles, pe traseul dintre autoritățile române și CE se aflau cereri de rambursare de circa 430 de milioane de euro.
În ceea ce provește întreruperea plăților de către Bruxelles în cadrul axei 2 a Programului Operațional Regional, autoritatea de management s-a angajat să închie verificările până la sfârșitul lunii august. Ulterior, vor urma negocieri între partea română și CE, la sfârșitul cărora se va cunoaște valoarea corecțiilor financiare care se vor aplica României.