De asemenea, tot vineri, a fost plătită prima tranşă către beneficiarii Legii nr. 48/ 2014 şi ai Ordinului comun MADR şi MFP nr. 755/ 705/ 2014 în valoare totală de 12,34 milioane de lei. Este vorba de sumele referitoare la primele beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic pe care aceştia trebuiau să le restituie ca urmare a titlurilor de creanţă emise în urma verificărilor efectuate pe modul de acordare a subvenţiilor şi a altor forme de sprijin din partea statului pentru perioada 2007 – 2010.
Conform ordinului, plata acestor sume se va face până la data de 31 decembrie 2014.
Potrivit sursei citate, în perioada 23 aprilie 2014 – 13 mai 2014, APIA a efectuat plăţi în valoare totală de 74,76 milioane lei, pentru un număr de 6.913 beneficiari ai măsurilor de dezvoltare rurală 214 'Plăţi de Agromediu' – Campania 2013, Pachetul 4 (culturi verzi) şi Pachet 7 (Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu).
Sursa: Agerpres