Plata avansului APIA pentru fermieri, blocată
Plata avansului pentru fermieri este în curs de derulare, însă nu toți cei eligibili pentru subvenții au încasat încă banii pentru schemele incluse pe lista de plată.
Un oficial din cadrul APIA a declarat că schemele de agromediu nu au fost încă deblocate, iar agricultorii au semnalat faptul că au fost informați de către funcționari că, din cauza acestor scheme, nu pot încasă nici plățile directe.
Șeful Agenției Județene de Intervenție și Plăți Agricole (APIA) Harghita, Haschi András, a declarat pentru presa locală că, până în prezent, au fost transferați banii pentru aproximativ 20.000 de fermieri la nivelul județului. Fermierii cu ferme mai mari nu au primit încă avansul din subvenție, iar această situație se regăsește și în cazul celor care au depus cereri mai complexe sau au solicitat sprijin pentru măsurile de agromediu.
Haschi András a subliniat că, deși majoritatea fermierilor autorizați au primit avansul, printre aceștia nu se află fermele mari sau beneficiarii de subvenții care sunt eligibili pentru scheme mai complexe, cum ar fi măsurile de agromediu.
„Am transferat deja banii către aproximativ 20.000 de fermieri. Cei cu ferme mai mari nu au primit încă avansul din subvenție, cei cu cereri mai complexe, cei care au solicitat sprijin pentru agromediu, dar noi am transferat deja avans la peste 20.000 de fermieri”, a declarat acesta.
Șeful APIA Harghita a precizat că se lucrează constant la plata avansurilor și că „în fiecare zi se eliberează criterii noi”, adică, în cazul unor noi scheme, APIA central permite plata avansurilor.
Banii nu s-au primit din cauza schemei pentru Agromediu
Fermierul Eusebiu Sultan, din județul Brașov, a spus că până în prezent nu a primit nicio sumă din subvenție. Reprezentanții APIA i-au explicat că, din cauza unei blocări temporare a software-ului pentru măsurile de Agromediu, nu este posibilă nici efectuarea plății pentru schemele directe.
„Anul acesta an a fost extrem de greu cu seceta, pesta la oi, prețul este jumătate la miei iar când am fost și noi bucuroși ca nu am fost la control APIA și primim la timp avansul iarăși a apărut ceva. Dacă anul trecut era problema cu softul acum nu se știe dacă primim avans pe schemele directe, BISS, CRISS sau ovine pe motiv că avem și agromediu. Oare nu ar trebui sa mai punem vreo măsură să primim doar măsurile simple? Am întrebat la APIA și ni s-a explicat că nu merge aplicația din cauza schemei de agromediu și nu intrăm la plată ca nu venim pe lista de la București din aceasta cauză”, a spus fermierul pentru AgroIntel.ro.
Pentru măsurile compensatorii din acest an, avansul este de 85% din cuantumul integral stabilit pe hectar. Sumele care vor fi virate în conturile fermierilor, calculate în lei și aplicând procentul de 85%, sunt următoarele:
- DR-09: Zone afectate de constrângeri naturale – Zona Montană. Cuantumul stabilit pentru 2024 este de 94 euro/ha, respectiv 467,70 lei/ha. Fermierii vor primi în avans 85% din cuantumul integral, adică 327,39 lei/ha.
- DR-10: Zone afectate de constrângeri naturale semnificative. Cuantumul stabilit pentru 2024 este de 12 euro/ha, respectiv 59,70 lei/ha. Fermierii vor primi în avans 85% din cuantumul integral, adică 41,79 lei/ha.
- DR-11: Zone afectate de constrângeri naturale specifice. Cuantumul stabilit pentru 2024 este de 80 euro/ha, respectiv 398,04 lei/ha. În avans, fermierii vor primi 85% din cuantumul integral, adică 338,34 lei/ha.
Plățile pentru măsurile compensatorii sunt finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,9756 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană pe 29 decembrie 2023 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C/2024.
Conform celui mai recent comunicat emis de APIA, s-au efectuat autorizații și pentru măsurile compensatorii. Într-un anunț transmis luni, 4 noiembrie, agenția a informat că suma totală autorizată pentru plata în avans din bugetul FEADR, care include și măsurile compensatorii, plus cofinanțarea de la Bugetul Național, este de 40.091.760,66 euro pentru persoanele fizice și 20.780.671,59 euro pentru persoanele juridice.