Românii vor plăti taxa pe valoarea adăugată majorată la 24% pe anumite servicii chiar începând din luna iunie. Asta deoarece, în lipsa unor norme explicite emise de Ministerul Finanţelor Publice, furnizorii de servicii continue, cum sunt telefonia fixă şi mobilă sau utilităţile, vor trece pe factură preţul cu TVA de la data facturării, adică din luna iulie, chiar dacă pentru o parte din perioada furnizării serviciului s-a aplicat o TVA de 19%, susţin experţii fiscali.
„În această situaţie, există două posibilităţi: fie să se emită o factură pe care să apară două valori ale TVA, ceea ce este puţin probabil, fie să se aplice TVA de la momentul în care se stabileşte consumul pentru perioada anterioară şi se facturează serviciul, ceea ce este foarte posibil să se întâmple”, ne-a declarat Emilian Duca, partener responsabil cu departamentul de fiscalitate al BDO România.
Suportăm majorarea taxei înainte de aplicare
De exemplu, în cazul unui serviciu furnizat în perioada 2 iunie-2 iulie, va fi aplicată cota de TVA de la data stabilirii consumului pe perioada precedentă, explică el.
În consecinţă, consumatorul final ajunge să suporte majorarea TVA înainte să se aplice noua valoare a taxei. Asta deoarece faptul că în perioada 2-30 iunie era în vigoare o TVA de 19% nu e importabt atât timp cât momentul facturării, adică momentul în care se stabileşte consumul pentru ultimele 30 de zile, este în luna iulie, când se aplică TVA mjorată la 24%.
Statul va cere TVA de 24%
Şi Luminiţa Hosu, director economic la Expert Star Consulting, susţine că furnizorii de servicii vor aplica TVA de 24% pentru întreaga perioadă de facturare, deoarece taxa devine exigibilă în momentul facturării, adică în luna iulie, când va avea o valoare de 24%. „Compania ar putea factura cu TVA de 19%, însă va fi obligată să plătească la stat o TVA de 24% pentru serviciile prestate”, explică specialistul.
Ministerul Finanţelor: TVA de 24% pe serviciile facturate în iulie
Lucrurile ar putea fi clarificate prin nişte derogări sau dispoziţii tranzitorii emise de Ministerul de Finanţe, spun experţii fiscali. De altfel, ministrul de resort, Sebastian Vlădescu, a declarat că specialiştii din minister vor publica norme de aplicare la ordonanţa de urgenţă de modificare a Codului fiscal în cel mult o săptămână – zece zile. Ordonanţa prevede însă un termen de 30 de zile pentru emiterea explicaţiilor suplimentare.
Consilierul de imagine al ministrului finanţelor, Viorica Roşca, susţine însă că normele de aplicare nu vor conţine prevederi referitoare la acest aspect, care este deja reglementat. Codul fiscal, prevede reglementări speciale pentru serviciile de telefonie, gaze, electricitate, considerate livrări continue, pentru care se aplică TVA la data emiterii facturii sau la data livrării serviciilor continue, explică Viorica Roşca. Astfel, pentru toate facturile pentru serviciile menţionate emise în iulie se va plăti o TVA de 24%, precizează reprezentantul Ministerului Finanţelor.
Potrivit articolului 140, alineatul 4 din Codul fiscal, care face trimitere la articolul 134, pentru prestările de servicii „care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăţi succesive, cum sunt gazele naturale, apa, serviciile telefonice, energia electrică şi altele asemenea”, „în cazul schimbărilor de cote, (…) regularizarea se efectuează aplicând cota în vigoare la data exigibilităţii taxei”.
Orange, liderul pieţei locale de telecomunicaţii, a anunţat că de la 1 iulie, conform noilor prevederi legislative, va aplica pentru toate serviciile şi produsele sale cota TVA de 24%. Nu se modifică preţurile fără TVA ale produselor şi serviciilor Orange.
Preţurile telefoanelor cumpărate împreună cu un abonament rămân nemodificate până la 2 august 2010, iar Orange va suporta diferenţa de preţ rezultată din creşterea valorii TVA.
„În acest moment lucrăm la actualizarea tuturor tarifelor prezentate pe site şi în alte materiale de comunicare. Taxa pe valoare adaugată se aplică la data emiterii facturii, conform cu articolul 134, alin. 8 din Codul Fiscal”, au spus cei de la Orange.
La fel, şi în cazul Vodafone, care „va aplica TVA în valoare de 24%, potrivit deciziei guvernului, pentru facturile emise începând cu data de 1 iulie 2010”.