75% din banii încasaţi pe clădire vor fi distribuiţi deţinătorilor de obligaţiuni ale companiei până la finalul lunii septembrie a acestui an, se arată într-un comunicat al Plaza Centers. Vila amplasată între Piaţa Victoriei şi Piaţa Romană are o suprafaţă închiriabilă de 823 mp şi a fost renovată şi transformată în clădire de birouri în 2005. Clădirea cu trei etaje a fost pentru o perioadă sediul companiei Plaza Centers în România. În 2007, proprietatea era evaluată la 2,6 mil. euro.
Imobilul a fost achiziţionat de firma Long Bridge Electric TL, potrivit reprezentanţilor dezvoltatorului, citaţi de economica.net. Firma cumpărătoare îi are ca acţionari pe Solomon Henry Dan (1%) şi Long Bridge Management şi Administrare (99%), reprezentantă de Solomon Henry Dan.
Ameninţată cu falimentul în urmă cu un an, Plaza Centers a demarat un program agresiv de curăţare a portofoliului său din România. În câteva luni, compania cu capital israelian a vândut cu 12 mil. euro trei terenuri, care în momentul achiziţiei intraseră în contabilitatea firmei cu o valoare cumulată de circa 45,3 mil. euro.
CITIŢI ŞI Supravieţuitorii crizei scapă de ultimele imobile neprofitabile
Plaza Centers a vândut un teren de 3,1 hectare din Târgu Mureş către grupul german Intercora pentru 3,5 mil. euro, un lot de 4,1 hectare din Hunedoara către Dedeman pentru 1,2 mil. euro şi unul de 4,6 hectare din Iaşi către Dedeman şi Lidl pentru 7,3 mil. euro. Toate aceste terenuri au fost cumpărate de israelieni înainte de criză pentru a dezvolta o reţea de centre comerciale la nivel naţional şi au fost vândute în pierdere. Compania mai deţine terenuri similare în Slatina, Constanţa şi Miercurea Ciuc (parţial construit), toate scoase la vânzare cu reduceri substanţiale faţă de preţul de achiziţie.
În prima parte a acestui an, Plaza Centers a mai scăpat de două terenuri care făceau parte dintr-un program de dezvoltare ce trebuia derulat în parteneriat cu Aura Investments, dar care a fost abandonat în vara anului trecut. În urma ruperii înţelegerii, Plaza Centers a pierdut 4,1 mil. euro şi a rămas cu patru terenuri, plus două credite de 9,7 mil. euro. Pe cele două loturi vândute recent, israelienii au încasat 570.000 euro şi au obţinut ştergerea unei datorii de 1,4 mil. euro din partea băncii care finanţase achiziţia unuia dintre ele.
Până anul trecut, Plaza Centers a fost controlată de miliardarul israelian Mordechay Zisser prin grupul Elbit Imaging, care a fost nevoit să ajungă la un acord cu creditorii săi pentru datorii de peste 520 mil. euro, cea mai mare soluţionare a unei datorii din istoria Israelului, după cum notează presa israeliană. În urma acestei înţelegeri, Mordechay Zisser a fost eliminat din cadrul Elbit Imaging, care deţine în continuare circa 45% din Plaza Centers.
În ciuda planurilor ambiţioase, Plaza Centers nu a dezvoltat niciun proiect imobiliar pe piaţa românească. Compania a obţinut recent finanţare din partea Băncii de Export Import a Ungariei pentru circa 65% din costul de dezvoltare al unui mall în Timişoara.