Poate pleca din emisiune dacă se întâmplă asta

Delia Matache va rămâne încă două sezoane la iUmor, însă a impus anumite condiții, pe care producătorul show-ului de talente le-a acceptat imediat. Filmările pentru noul sezon vor începe în curând, iar condițiile impuse de ea vor fi respectate încă din prima zi de filmare.

Delia va continua și-n acest sezon. Chiar dacă a avut anumite nemulțumiri, ea nu avea cum să plece. Are contract pentru încă două sezoane. A avut însă, la rându-i, anumite pretenții, dar nicidecum de natură financiară.

Delia a solicitat ca în emisiune să nu mai fie acceptate roasturi cu aluzie sexuală la adresa ei și nici anumite înjurături, altfel, poate pleca din emisiune, de la iUmor. Producătorul a ținut cont de această doleanță. În cazul în care totuși vor mai apărea astfel de episode, artistei i s-a permis ca-n acel moment să iasă pur și simplu din sală”, a mărturisit o sursă citată de CANCAN.

Delia Matache, sătulă de glumele cu tentă sexuală făcute pe seama ei

Vă amintim că, cu câteva luni în urmă, cântăreața de muzică pop le-a zis fanilor ei că este dezgustată de glumele „agresive” cu tentă sexuale care au fost făcute la adresa ei în timpul unui roast. Vedeta a precizat clar că nu mai vrea să își dea acordul pentru a se pune pe ea însăși, sau pe alții, în astfel de ipostaze neplăcute.

„Dacă nu spun în noaptea asta, posibil să dau uitării. Nu vreau să uit și ce am simțit și ce simt în momentul ăsta și mâine să am o altă părere și să in minte că nu îmi place senzația pe care o am în corpul meu când cineva face glume sexuale despre mine sau despre alte persoane, de față sau nu, despre traumele pe care le-au avut persoanele respective, de față sau nu, nu mai vrea sa simt asta, nimeni nu ar trebui să simtă asta fără acord, iar eu nu mai vreau să-mi dau acordul față de așa ceva”, a zis ea într-un instastory.