Plecări pe bandă rulantă din Rusia. Peste 400.000 de persoane au părăsit țara în prima jumătate a acestui an

Astfel, datele relevă o premieră în istorica recent. Mai precis, emigraţia a fost mai mare decât imigraţia în Rusia. Totuși, agenţia rusă de statistică Rosstat nu a oferit detalii despre naţionalitatea persoanelor plecate.

Trebuie menționat că Rusia atrage în mod tradiţional imigranţi din fostele republici sovietice, potrivit informațiilor publicate de RBC și preluate de reuters.com

Totuşi, în acest an mişcarea a fost în direcţia inversă: 369.000 de persoane au plecat din Rusia spre foste ţări sovietice şi numai 295.000 de persoane au intrat în Rusia din statele respective. Aproximativ 80.000 de persoane au ales Ucraina ca destinaţie.

Mulţi tineri specialişti au părăsit ţara în căutarea unor oportunităţi mai bune

Rusia şi-a lansat invazia în Ucraina la sfârşitul lunii februarie, ceea ce a dus nu doar la un exod din Ucraina, ci şi la un val de persoane care au părăsit Rusia.

De asemenea, oponenţii politici ruşi au plecat în exil şi mulţi tineri specialişti au părăsit ţara în căutarea unor oportunităţi mai bune în contextul retragerii multor companii de pe piaţa rusă.

Mari comunităţi de ruşi s-au format în Armenia şi Georgia, în special datorită condiţiilor de intrare relativ relaxate pentru ruşi.

Populaţia Rusiei s-a redus per total cu 480.000 de locuitori în primele şase luni ale anului, parţial din cauza scăderii naturale.

Ucraina asigură că Rusia pregătește o „lovitură decisivă” în ofensiva sa energetică împotriva Europei

Rusia sufocă tot mai mult Europa. După ce, miercurea trecută, a decis să închidă robinetul de gaz al gazoductului Nord Stream invocând „sarcini de întreținere”, vineri când era de așteptat să se reia fluxurile, a susținut că există o scurgere și a prelungit și mai mult suspendarea furnizării. De la Siemens Energy, producătorul turbinelor, s-au primit asigurări că scurgerea nu a fost un motiv convingător pentru a întrerupe alimentarea și ofensiva energetică a Rusiei a fost evidentă.

În plus, sâmbăta aceasta Rusia a deconectat centrala Zaporijjia de la rețeaua electrică ucraineană, lăsând Ucraina fără energia produsă de această centrală, care reprezintă 20% din total, conform cadenaser.com

„Specialiştii staţionaţi acolo au raportat că, din cauza caracteristicilor tehnice, electricitatea generată de reactoare variază. Furnizarea cu energie electrică a teritoriilor controlate de Ucraina a fost suspendată din cauza dificultăţilor tehnice”, a declarat administraţia civilo-militară pro-rusă a Enerdogar pe canalul său de pe Telegram.