Explicabil prin prisma impactului și aplicabilității cvasi-generale, dar și a unei apetențe generale pentru disecarea subiectelor sau cauzelor care (cel puțin aparent) vor conduce la înrăutățirea, în și mai mare măsură, a situației angajatului/ român, dispozițiile noului Cod al Muncii stârnesc polemici și fac să curgă râuri de cerneală în mass-media de specialitate. Ca de obicei, dezbaterea publică pe teme juridice este, privită în ansamblu, una lipsită de rigoare și substanță, ceea ce mă provoacă să arunc picătura de mai jos în oceanul tulbure de idei și opinii pe aceeași temă.  
   
Un act normativ precum Codul muncii nu poate să apere exclusiv interesele angajatorului sau ale angajatului. Reglementarea codului muncii trebuie să ofere un echilibru în raportul de forțe dintre angajator și angajat. Dincolo de echilibrul în această relație, modul în care sunt reglementate relațiile de muncă trebuie să satisfacă interesul obștesc în cea mai largă și cuprinzătoare accepțiune a acestei noțiuni, întrucât modul în care funcționează piața muncii interesează, din numeroase perpective, statul român, toate sau aproape toate categoriile sociale de cetățeni, precum și mediul de afaceri, ca beneficiar al pieței muncii.

Orice încercare de a trage concluzii cu privire la orientarea unui act normativ raportat la unul, două sau nouă articole sau dispoziții dintr-un total de mai multe sute este falsă. Ceea ce trebuie privit este actul normativ în ansamblul lui, și nu bucățele scoase din context. E adevărat că o anumită dispoziție poate proteja interesele angajatorului, însă asta nu înseamnă că avem un cod întreg care subjugă interesele angajaților. Este posibil ca la București să plouă, și asta să nu convină, însă asta nu înseamnă că se poate extrapola și afirma că în România vremea este una proastă.

Pe de altă parte, trebuie să nu uităm că nu există lege care să fie veșnic bună, perfectă. Întotdeauna realitatea se schimbă, și implacabila modificare a relațiilor sociale este cea care obligă la modificarea legilor, care trebuie să corespundă acestei noi realități. Și exact aceasta este situația noastră: criza și contextul economic actual au impus schimbarea regulilor, adică a Codului muncii (a nu se înțelege că aceasta era singura cauză care impunea modificarea, sau că reglementarea veche, încă în vigoare, era una perfectă).

În fine, afirmația potrivit căreia noile și mult hulitele dispoziții ale codului muncii sunt orientate împotriva intereselor angajaților și favorizează, în contextul echilibrului de care vorbeam, angajatorii, este, fără nicio îndoială, greșită. Exemple concrete sunt grăitoare în acest sens: sancționarea, inclusiv penală, a angajatorilor care nu încheie contracte de muncă în formă scrisă are ca scop sancționarea muncii la negru și, deopotrivă, protejarea intereselor angajaților; radierea de drept a sancțiunii disciplinare în ipoteza în care angajatul nu săvârșește o nouă abatere în termen de 12 luni de la data constatării primeia. Mai corectă este însă următoarea afirmație: noile dispoziții favorizează angajații competenți, sau competența profesională; desigur, la fel de adevărat fiind că vor exista și defavorizați, categorie pentru care legea este indezirabilă.

O mai mare flexibilitate și mobilitate care vor fi imprimate pieței muncii, precum și încurajarea muncii temporare vor conduce la crearea imediată a numeroase locuri de muncă. Angajatorii care, în expansiunea de până în 2008, au angajat corespunzător acelor nevoi au descoperit că este foarte dificil, și uneori imposibil, să închei contractele de muncă cu acei angajați de care business-ul respectiv nu mai are nevoie în timp de criză. Acei angajatori, mulți dintre ei cu experiența unor nesfârșite litigii, așteaptă această modificare pentru a putea angaja, potrivit noilor lor necesități.

Angajații tineri, competenți și eficienți, care ar fi fost disponibilizați în cazul unei concedieri colective, din pricina incidenței criteriilor sociale, vor saluta legiferarea criteriului competenței, în defavoarea celor sociale care ar fi condus la pierderea locului lor de muncă.

În concluzie, noul Cod al muncii, în comparație cu forma anterioară, definește relația angajator-angajat și, în general, regulile jocului, într-o manieră adaptată anului 2011 și realităților sociale pe care le reglementează. Reprezintă un cert pas înainte. Cei ale căror interese sunt într-un fel sau altul lezate de aceste noi dispoziții legale nu vor putea accepta niciodată acest lucru. Toți ceilalți vor fi însă convinși de trecerea timpului că această lege reprezintă un plus, sau, în funcție de perspectivă, un rău necesar.

Cosmin Vasile, Avocat Partener, SCA Zamfirescu Racoți Predoiu