Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până joi seară informarea de ploi şi depunere de polei, valabilă la nivelul întregii ţări, iar începând de miercuri, de la ora 18,00, trei judeţe din sud-est se vor afla sub Cod Galben de ploi însemnate cantitativ.
Conform meteorologilor, în intervalul 6 ianuarie, ora 13,00 – 7 ianuarie, ora 20,00, vor fi precipitaţii în toată ţara. Astfel, în regiunile sud-estice şi în sudul extrem vor predomina ploile, în nordul şi centrul Moldovei, în zonele montane şi submontane vor fi mai ales ninsori, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte.
De asemenea, se vor cumula cantităţi de apă de peste 10 – 15 l/mp, iar local se va semnala polei. În plus, vântul se va intensifica îndeosebi în regiunile sud-estice şi estice, cu rafale de 50 – 60 km/h.
Pe de altă parte, în perioada 6 ianuarie, ora 18,00 – 7 ianuarie, ora 12,00, va intra în vigoare atenţionarea de Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă în judeţele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi. În aceste zone, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, izolat, de 40 l/mp.AGERPRES