Ploiestiul are mai multe atuuri: este un oras situat foarte aproape de Bucuresti, pe drumul spre statiunile din Valea Prahovei si cu un potential local deosebit – cu o zona industriala in floare (un lucru foarte rar pentru Romania). Toti acesti factori se rasfrang si asupra pietei rezidentiale locale. Multi angajati straini sau chiar romani atrasi din alte regiuni ale tarii de mirajul locurilor de munca bine platite au poposit la Ploiesti. La acestia, s-au alaturat localnicii care au castigat din ce in ce mai bine si care au vazut in piata imobiliara o modalitate de a-si plasa banii. si, ca urmare, preturile apartamentelor au crescut vertiginos incepand din vara anului 2003 si continuand cu primavara acestui an. Din vara insa s-au mai potolit, potrivit datelor agentiilor locale. „Mai este loc de crestere, dar ritmul a incetinit vizibil fata de primavara”, afirma Laurentiu Dragulin, director al agentiei imobiliare Adler, din Ploiesti. Ca recomandare de investitie, reprezentantul local sustine ca apartamentele ultracentrale sunt inca niste plasamente bune, tinand cont ca tarifele de inchiriere au crescut continuu si exista clienti si pentru chirii atat de mari. De exemplu, apartamentele de doua camere modernizate si mobilate recent se pot inchiria cu 250 euro/luna, cele de trei camere cu 350-450 euro/luna, iar cele de patru camere, foarte putine pe piata, cu 400-500 euro/luna.
Blocurile mai noi au cautare
Un alt punct forte al zonei ultracentrale, in afara de amplasament, este si faptul ca blocurile sunt mai noi, fiind construite dupa anii 80. Ca urmare si starea cladirilor si a instalatiilor este mai buna si costa mai putin renovarea lor, dar sunt si mai generoase ca suprafete (apartamentele de doua camere au in medie 55 mp, cele de trei camere 76 mp, iar cele de patru camere intre 80 si 95 mp, cat niste case). Chiriile atat de mari sunt comparabile cu cele din zonele centrale ale Bucurestiului, dar preturile lor sunt mult mai scazute. De exemplu, un apartament ultracentral, de doua camere costa intre 25.000 si 30.000 euro, in timp ce in Capitala preturile pornesc de la 35.000 de euro, in zone semicentrale, si ajung la 50.000 de euro, in cele ultracentrale, chiar daca se inchiriaza la aceleasi tarife.Un investitor a anuntat chiar construirea unui bloc nou de locuinte, dar deocamdata proiectul treneaza. In afara de apartamentele la bloc, in Ploiesti exista la vanzare foarte multe case vechi, in zone centrale sau rezidentiale consacrate, precum Bulevardul Independentei sau Republicii. Preturile acestora pornesc de la 60.000 de euro, case intregi, sau 40.000 de euro, pentru apartamente in vile vechi. Astfel de locuinte sunt interesante ca investitii in primul rand datorita terenurilor pe care sunt amplasate, in aceste zone preturile fiind in continua crestere. „Noi ne asteptam ca in primul rand terenurile sa aiba o evolutia spectaculoasa. Terenuri care se vand astazi cu 80-100 euro/mp, la primavara probabil vor ajunge la 200 euro/mp, datorita numarului mare de firme interesate sa-si construiasca sedii”, declara Laurentiu Dragulin. In zonele bune, precum centrul sau Bulevardul Independentei, sunt foarte putine terenuri libere, dar se mai gasesc case vechi, neinteresante ca spatii de locuit, dar valoroase pentru aceste parcele pe care se afla. Astfel de imobile se mai pot cumpara la 300-400 euro/mp. Exista si apartamente in vile, care costa 50.000 de euro si care pot fi usor renovate, cu maximum 10.000 de euro.
Cele mai ieftine case costa 40.000 de euro
O alta zona rezidentiala cunoscuta in Ploiesti este Republicii, care se intinde de la jumatatea orasului spre nord, de-a lungul bulevardului cu acelasi nume. Reprezentantul agentiei imobiliare Adler considera ca apartamentele in blocurile din aceasta zona sunt cautate de localnici pentru ca sunt accesibile la pret (garsonierele confort I pornesc de la 10.000 de euro, la capatul dinspre nord, si ajung la 17.000 de euro, spre centru). In spatele blocurilor turn se afla o zona de case, unde se mai gasesc imobile si cu 40.000 de euro, in care se poate locui. Din ce in ce mai interesante sunt zonele rezidentiale noi, de la marginea orasului. Un nou cartier de vile a rasarit in partea de nord a Ploiestiului, unde a construit si ANL, iar spre est, in comuna limitrofa Bucov, investitorii privati au cumparat terenuri foarte mari si au construit sau intentioneaza sa construiasca locuinte noi, in ansambluri rezidentiale. Cel mai mare complex rezidential nou este ansamblul Bucov, de 80 de vile, realizat de SC Baumeister SA, un antreprenor local, toate vandute si din care exista cateva la inchiriere. Preturile de vanzare au fost de 350 euro/mp, iar acum cateva dintre acestea sunt scoase la inchiriere cu tarife de 800-1.000 euro/luna. Suprafetele vilelor individuale sau tip duplex sunt cuprinse intre 150 si 300 mp. Compania mai are teren cumparat si probabil ca va continua extinderea acestui cartier. In afara de Baumeister, un investitor italian intentioneaza sa construiasca un ansamblu de vile in oglinda, tip duplex, in care fiecare unitate sa coste circa 50.000 de euro, iar Impact SA tatoneaza, de asemenea, piata locala.
Ploiestenii platesc chirii la fel de mari ca in Bucuresti
28 octombrie 2004, 12:00
Ultima modificare în 28 octombrie 2004, 15:00
Ploiestiul are mai multe atuuri: este un oras situat foarte aproape de Bucuresti, pe drumul spre statiunile din Valea Prahovei si cu un potential local deosebit - cu o zona industriala in floare (un lucru foarte rar pentru Romania). Toti acesti factori se rasfrang si asupra pietei rezidentiale locale. Multi angajati straini sau chiar romani atrasi din alte regiuni ale tarii de mirajul locurilor de munca bine platite au poposit la Ploiesti. La acestia, s-au alaturat localnicii care au castigat di
Etichete: arhiva,
camere
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook