Ploile abundente din sudul Japoniei, care au ucis mai mult de 50 de oameni, se îndreaptă către insula principală a țării.
Ploile neîncetate care au provocat deja inundații fatale în sudul Japoniei s-au deplasat spre nord-est, au distrus zone extinse ale insulei principale ale Japoniei, apa râurilor a ieșit din matcă, declanșând alunecări de teren și ruinând case și drumuri.
Cel puțin 58 de persoane au murit pe parcursul zilelor de inundație. Până miercuri dimineață, unele zone din Nagano și Gifu, din centrul Japoniei, au fost inundate de ploile neîncetate.
Filmările televiziunii NHK au arătat apa râului Hida, ieșită din matcă, care se revărsa pe terasament, distrugând o autostradă națională din apropierea râului. În orașul Gero, apa râurilor s-a ridicat până sub pod.
În orașul muntos Takayama, mai multe locuințe au fost afectate de alunecări de teren, inclusiv copaci dezrădăcinați și resturi împrăștiate. Nu s-a descoperit imediat ce s-a întâmplat cu rezidenții.
Peste 3 milioane de oameni trebuie să plece
Pe întregul teritoriu al Japoniei, 3.6 milioane de oameni au fost sfătuiți să plece cu toate că evacuarea nu este obligatorie, iar numărul persoanelor care au apelat la un adăpost nu a fost anunțat de autorități.
De miercuri dimineața, numărul deceselor cauzate de ploile abundente care au început în weekend a crescut la 58, majoritatea provenind din cea mai afectată prefectură, Kumamoto.
Cu toate că ploile au generat noi avertismente de inundații în centrul Japoniei, inundațiile încă devastează regiunea de sud. Operațiunile de căutare și salvare continuă în Kumamoto, unde 14 persoane sunt încă dispărute, notează The Guardian.
Zeci de mii de cadre ale armatei, poliție și alți angajați ai echipelor de salvare au fost mobilizați din întreaga țară pentru a ajuta, dar operațiunile de salvare au fost îngreunate de ploi, inundații, alunecări de teren și comunicații întrerupte.
Japonia este expusă unui risc ridicat de ploi abundente încă de la începutul verii, atunci când aerul cald și umed din Marea Chinei de Est circulă precum un front ploios sezonier deasupra țării. În iulie 2018, peste 200 de persoane, aproximativ jumătate provenind din Hiroshima, au decedat din cauza ploilor abundente și a inundațiilor din sud-vestul Japoniei.