ANM vine cu vești proaste pentru români cu doar câteva zile înainte de Paști. Mai exact, potrivit meteorologilor, vremea se va schimba radical în următoarele zile. Astfel, în sudul țării vor fi prezente ploile în cursul zilei de marți. Totodată, ele se vor extinde treptat și în restul țării.
În ceea ce privește temperaturile, potrivit datelor ANM, în toate regiunile țării, acestea vor fi mai scăzute. Astfel, în cursul zilei de marți se anunță valori termice cuprinse între 10 și 17 grade Celsius, cu valori maxime înregistrate în Lunca Dunării.
În zona montană se vor semnala precipitații mixte, iar pe creste este posibil să ningă, din cauza scăderii temperaturilor. Și în Moldova, Muntenia, dar și în Transilva se vor semnala ploi, iar temperaturile vor fi cuprinse între 2 grade la Miercurea Ciuc și 12 grade la Constanța.
Miercuri, vremea va continua să se mențină închisă. Ploile vor fi prezente în toată țara, iar temperatura maximă va ajunge până la 16 grade Celsius. Ziua de joi vine însă cu temperaturi mai crescute. Vremea se încălzește, iar temperaturile vor fi ridicate, cu valori cuprinse între 22 și 24 de grade Celsius.
Prognoza meteo ANM pentru luna mai
Totodată, potrivit meteorologilor după Paște, vremea va continua să se mențină în acest fel. Astfel, în săptămâna 3 – 10 mai temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în extremitatea de nord a țării, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. În ceea ce privește precipitaţiile, acestea vor fi prezente în Banat, Crişana, Transilvania.
După data de 10 mai însă, vremea se schimbă radical, iar temperaturile cresc. Astfel, potrivit ANM, în săptămâna 10 – 17 mai, temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
În ceea ce privește regimul pluviometric, acesta va fi apropiat de cel specific acestui interval, dar cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile sud-vestice.
Finalul lunii mai vien cu vreme caldă. Astfel, în săptămâna 17 – 24 mai, temperaturile vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, dar posibil local ușor mai coborâte. Totodată, cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, în toate regiunile.