Început de săptămână cu temperaturi ridicate în România, inclusiv în Capitală. Vremea va menține frumoasă în prima parte a acestei săptămâni, urmând ca ulterior să se răcească, temperaturile ajungând sub media pentru această perioadă.
Un nou val rece săptămâna aceasta
Chiar dacă săptămâna va începe cu temperaturi destul de ridicate, de primăvară, ulterior un nou val rece va pune stăpânire pe România. Temperaturile vor scădea sub valorile normale pentru această perioadă în a doua parte din această săptămână.
„Urmează un început de săptămână cu temperaturi destul de ridicate, cu maxime de până la 23-24 de grade, apropiate de norme, urmând ca de miercuri încolo vremea să se răcească ușor și joi să avem parte de valori sub cele normale pentru această dată. Vor fi și ploi, intensificări ale vântului, mai cu seamă la munte.
Deocamdată nu vorbim despre temperaturi peste cele normale pentru această perioadă, așa cum s-a întâmplat în alte zone de pe continent. La noi în țară un regim termic normal, ușor mai coborât poate la mijlocul săptămânii.”, a explicat meteorologul ANM Iulia Bărbulescu la Realitatea PLUS.
Vreme deosebit de caldă în următoarele zile
Vremea va fi caldă luni și marți, cu temperaturi apropiate de cele ale unor zile de vară a precizat și directorul ANM, Elena Mateescu.
„Luna mai va debuta cu valori apropiate de pragul unei zile de vară, respectiv 24 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în vest, sud-vest. Chiar și săptămâna viitoare, luni – marți, ne apropiem de pragul unei zile de vară, cu 16 – 24 grade Celsius, în special în vest și în sud, posibil ploi locale în speciale în zona de munte și-n zonele submontane, dar și izolat în vest și centru. Pe litoral, vor fi valori apropiate de 16 – 18 grade Celsius, cer senin și probabilitate scăzută de precipitații”, a precizat specialistul.
Va continua să se încălzească în vest, nord-vest şi centru, iar în rest, valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă.
„Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare dimineaţa în nord-est, iar în a doua parte a zilei la munte (mai ales în Carpaţii Meridionali) şi în sud-vestul teritoriului, cu precădere în zonele submontane, unde pe arii restrânse vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări (viteze de 40-50 km/h) ziua în Moldova, Dobrogea şi în Bărăgan, iar noaptea se va intensifica în sudul Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depăşi 60-70 km/h”, anunță ANM.
Temperaturi ridicate și în Capitală
Maximele vor porni de 15 grade în nordul Moldovei, estul Transilvaniei şi pe litoral, urmând să ajungă până la 23 grade Celsius local în vest şi sud-vest. Minimele vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade Celsius, cele mai scăzute temperaturi urmând să se înregistreze în depresiunile Carpaţilor Orientali.
Vremea în Capitală va fi de asemenea caldă, cu temperaturi maxime de 21 de grade și minime cuprinse între 6 și 8 grade Celsius.