Începând de anul viitor vom plăti facturile la utilităţi la supermarket sau la benzinărie. Aflată în stadiu incipient, piaţa serviciilor de plăţi electronice cu numerar este de aşteptat să explodeze în 2008.
Primul semn al reorganizării pieţei de distribuţie de cartele preplătite şi al încărcării electronice a apărut în urmă cu doi ani. Operatorii de telefonie mobilă au început „să facă curăţenie“, prin selectarea câtorva jucători mari ca distribuitori autorizaţi şi prin impunerea unor targeturi de vânzări.
Prin fuziunea pe plan european a companiilor Alphyra, cea mai extinsă reţea independentă de plăţi electronice cu numerar Cardpoint, liderul pieţei britanice de furnizare, instalare şi operare de ATM-uri, compania rezultată, Payzone atacă agresiv şi piaţa românească de profil.
„Suntem convinşi că o bună parte din cei care îşi plătesc facturile la bancă vor prefera să facă acest lucru în magazine şi punctele noastre de prezenţă atunci când le vom oferi această posibilitate“, spune Cristina Constantin, business developement & marketing director al Payzone România. Compania va investi anul viitor circa 18 milioane de euro în creşterea cu 50% a punctelor de prezenţă la comercianţi, retaileri şi distribuitori şi va extinde gama de servicii şi cu plata facturii pentru furnizorii de utilităţi direct la comercianţi. „Furnizorii de servicii sau de utilităţi caută să fie din ce în ce mai aproape de clientul final şi de aici un interes mai mare şi pentru extinderea capacităţilor de încasare“, afirmă Petros Liolios, directorul general al filialei din România.
Compania şi-a sporit în acest an numărul de puncte de prezenţă de la 3.600, cât avea la finele lui 2006, la peste 9.500 şi a înregistrat o creştere a numărului de tranzacţii pe terminal de circa cinci ori, media fiind de aproximativ două milioane de tranzacţii pe lună.
„În prezent comlaborăm cu Careffour şi Mega Image, am semnat contractul cu Rompetrol, vom demara contractul semnat cu Lukoil şi suntem în discuţii pentru a implementa o reţea de încărcare electronică şi în staţiile Petrom. Vrem ca în 4.000 de locaţii să asigurăm pachetul compelt de servicii“, adaugă Cristina Constantin. Orice furnizor de servicii va putea apela la reţeaua Payzone, singura limitare fiind „procesarea unui anumit număr de facturi lunar, deci un anumit număr minim de clienţi pe care compania respectivă trebuie să îi aibă pentru a asigura profitabilitatea acestui tip de servicii“, spun oficialii companiei.
În prezent, compania este lider pe piaţa încărcării electronice de cartele prepay, cu o cotă de circa 12 – 14% şi o cifră de afaceri evaluată în acest an la 50 de milioane de euro. La rândul său, segmentul încărcării electronice deţine 50% din piaţa totală a distribuţiei de cartele prepay, a cărei valoare se ridică în acest an la circa 700 de milioane de euro.
Listată la bursa londoneză de la începutul acestei luni, compania Payzone deţine o reţea de peste 240.000 de puncte de operare (terminale, automate de vânzare, case de marcat), instalate în peste 170.000 de locaţii deţinute anterior de Alphyra în 21 de ţări. Prin acest sistem se efectuează peste 630 de milioane de tranzacţii anual, cu o valoare de peste 13 miliarde de euro. La acestea se adaugă circa 6.000 de ATM-uri Cardpoint în Marea Britanie şi Germania.
Practic, prin fuziuine Payzone a preluat în România cele cele 30% din acţiuni deţinute de compania elenă Altius IT Solutions şi alte zece procente de la managementul Alphyra. Prin introducerea noilor servicii şi prin campania de rebranding şi promovare, Payzone mizează anul viitor pe o cifră de afaceri de circa 100 de milioane de euro.
«Furnizorii de servicii sau de utilităţi caută să fie din ce în ce mai aproape de clientul final şi de aici interesul pentru extinderea capacităţilor de încasare.»
Petros Liolios, director general Payzone România
Potential
700 de milioane de euro, atât reprezintă valoarea pieţei de distribuţie de cartele şi servicii de reîncărcare pentru telefonia mobilă în 2007.