Consilierii generali ai Capitalei au adoptat, luni, o normă internă a Municipiului Bucureşti privind modalitatea de atribuire a contractelor către entităţile juridice la care este acţionar majoritar.
Norma internă prevede încheierea de contracte între Municipiul Bucureşti, prin primarul general, în calitate de achizitor, şi entităţile juridice la care este acţionar majoritar, având ca obiect execuţia, prestarea, furnizarea de lucrări, servicii sau produse.
La propunerea lui Cristian Olteanu (PNL) a fost adoptat un amendament conform căruia "pentru transparenţa totală a achiziţiilor publice efectuate" de către Primăria Capitalei, ţinând cont de numărul mare de entităţi juridice înfiinţate la nivelul unităţii administrativ teritoriale a Municipiului Bucureşti, urmează să fie realizat un site, denumit "capitalatransparenta.ro", care să permită cetăţenilor să urmărească derularea acestor proceduri precum şi detaliile atribuirii.
Roxana Wring (USR) a precizat că formaţiunea pe care o reprezintă intenţionează să atace în instanţă acest proiect de hotărâre, apreciind că el încalcă principiile constituţionale ale economiei de piaţă şi legea achiziţiilor publice, ducând la apariţia unei "primării paralele", finanţată din bugetul public.
"Când doamna primar general ne-a anunţat că va înfiinţa societăţi comerciale pentru a îmbunătăţi serviciile către cetăţeni şi că aceste societăţi vor fi capabile să intre în concurenţă cu societăţi private, nu ne aşteptam ca aceste societăţi să fie, de fapt, finanţate integral din bugetul Primăriei, să aibă angajaţi care nu sunt funcţionari de stat şi, astfel, nu pot fi controlaţi, dar în ultimă instanţă să aibă acelaşi regim ca o instituţie a primăriei, şi anume să i se încredinţeze direct concrete", a precizat ea.
Un reprezentant al aparatului de specialitate al PMB a replicat că potrivit art. 31 din legea achiziţiilor publice, societăţile înfiinţate de PMB sunt exceptate de la legea achiziţiilor publice.
"În baza unui document şi a unei solicitări făcute către ANAP (Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice – n.r.), în care am solicitat un punct de vedere, ni s-a transmis clar că trebuie să facem o normă internă, fiind exceptaţi de la legea achiziţiilor publice. Nu este nimic ilegal. Ba mai mult de atât, am făcut exact ceea ce scrie în lege că trebuie să facem", a menţionat reprezentantul PMB.
Conform normei interne, obiectul achiziţiei va fi stabilit în funcţie de necesităţile Municipiului Bucureşti şi va consta în atribuirea execuţiei/prestării/furnizării de lucrări/servicii/produse necesare realizării obiectivelor asumate.
Municipiul Bucureşti, prin direcţia sau compartimentul solicitant, va transmite o invitaţie de participare care va cuprinde, printre altele: valoarea estimată; obiectul achiziţiei; formularele pe care trebuie să le completeze şi să le prezinte executantului/prestatorului/furnizorului căruia îi este adresată invitaţia de participare, cuprinzând inclusiv modelul de contract agreat de autoritatea contractantă, precum şi perioada de timp în care oferta trebuie să fie valabilă.
Entitatea căreia i se adresează invitaţia de participare are dreptul de a solicita clarificări cu privire la documentele primite, iar autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde în termen de o zi lucrătoare, dar numai în cazul solicitărilor primite cu cel puţin două zile înainte de data limită pentru depunerea ofertei preliminare.
Documentaţia de atribuire trebuie să cuprindă cel puţin: caietul de sarcini, instrucţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii tehnice şi financiare, formularele şi draft-ul de contract.
Documentaţia de atribuire va fi transmisă odată cu invitaţia de participare entităţii juridice care execută/prestează/furnizează lucrările/serviciile/produsele care fac obiectul contractului.
Comisia de analiză şi negociere a ofertei preliminare va fi alcătuită din cel puţin trei membri, specialişti în domeniul obiectului contractului, în domeniul juridic şi economic.
AGERPRES