PMB vrea să achiziţioneze servicii de întreţinere a gazonului de pe Arena Naţională

Primăria Municipiului București (PMB) doreşte să achiziţioneze servicii de întreţinere a gazonului de pe Arena Naţională, conform unui anunţ publicat pe site-ul Municipalităţii.

Serviciile de întreţinere a gazonului vizează întreaga suprafaţă de 8.260 mp. 

"Suprafaţa gazonată este realizată şi trebuie menţinută în standarde, conform recomandărilor FIFA, UEFA şi cerinţelor particulare ale organizatorilor meciurilor de fotbal de pe Arena Naţională. Faţă de standardul în domeniu, organizatorii meciurilor – gazdele solicită în mod frecvent servicii suplimentare de udare, afânare sau tuns iarba", se arată în caietul de sarcini. 

Potrivit aceleiaşi surse, prestatorul urmează să furnizeze 470 kilograme de sămânţă pentru gazon şi se obligă se întreţină sistemul de îngrijire a gazonului, compus din: o instalaţie de aerare, fertilizare şi drenare şi o instalaţie de însoleiere artificială pentru stimularea fotosintezei. Termenul de prestare a serviciilor va fi de două luni de la emiterea ordinului administrativ de începere. 

"Urmare a numeroaselor evenimente sportive care au avut loc în ultima perioadă în cadrul stadionului Arena Naţională, dar şi din cauza caniculei din ultimele săptămâni, gazonul poate suferi deteriorări. Căldura excesivă şi multitudinea de meciuri jucate aici pot face ca suprafaţa să fie impracticabilă. În vederea optimizării consumurilor şi creşterii calităţii suprafeţei de joc, prestatorul se obligă să furnizeze şi să însămânţeze seminţele de gazon în situaţia constatării deteriorării acestuia", se mai arată în document. 

AGERPRES