Cei de la PMP dau de pământ cu PSD-ul care a decis să introducă o moțiune de cenzură împotriva Guvernului PMP cu mai puțin e o lună înaintea alegerilor locale. Șeful PMP, Eugen Tomac, spune că aceasta este o mișcare sinucigașă pentru social democrați.
PMP nu crede în moțiunea de cenzură pe care PSD a depus-o împotriva Guvernului liberal. Șeful PMP, Eugen Tomac, râde de social democrați și spune că aceasta este cea mai mare greșeală pe care o puteau face aceștia înaintea alegerilor locale.
PMP îi face praf pe cei de la PSD!
Mai mult, Tomac nici nu vrea să audă că partidul său ar putea să voteze împotriva actualului Executiv. Preşedintele PMP a declarat vineri, la Bistriţa, că partidul său va decide, totuși, duminică ce va face în ziua votării moţiunii de cenzură, dacă va participa la vot sau nu, şi susţine că această iniţiativă este „o mişcare sinucigaşă pe care o propune PSD” în actualul context sanitar, economic şi social.
„Nu văd rostul acestei moţiuni de cenzură. Noi vom avea duminică o şedinţă în cadrul grupurilor reunite ale parlamentarilor PMP şi vom lua o decizie cu privire la acest subiect. Dar vă spun, în momentul de faţă, că, politic, considerăm o mişcare sinucigaşă pe care o propune PSD, pe care nu o putem susţine şi din principii politice, dar nici nu-i vedem utilitatea într-un asemenea moment în care trebuie să ne preocupăm cum îi susţinem pe cetăţeni, ce măsuri putem propune pentru a salva locurile de muncă, cum putem susţine mediul de afaceri, cum putem atrage fondurile europene. (…) Mesajul meu politic este cât se poate de clar: nu o să vedeţi PMP lângă PSD”, a afirmat Tomac.
În opinia liderului PMP, depunerea acestei moţiuni de cenzură în condiţiile unei crize politice suprapuse peste o criză sanitară şi o alta economică indică iresponsabilitate şi rupere de realitate, în condiţiile în care peste câteva luni vor avea loc alegeri parlamentare „şi în urma acestui scrutin vom şti exact cine este capabil şi are mandat din partea cetăţenilor să formeze un nou Executiv”, conform Agerpres.