Proiectul, anunțat de Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, include măsuri pentru reforma clasei politice, a statului, precum și pentru dezvoltarea economică sustenabilă.
Proiectul anunțat de Ilie Bolojan
PNL își propune să reducă numărul de parlamentari la 300, să diminueze subvențiile pentru partidele politice între anii electorali și să limiteze cheltuielile administrative ale demnitarilor. Reducerea resurselor alocate cabinetelor, vilelor de protocol și altor beneficii excesive este un obiectiv clar.
Planul liberal prevede reducerea numărului de ministere și agenții guvernamentale, comasarea serviciilor deconcentrate și o scădere cu cel puțin 50% a numărului de secretari de stat. Totodată, va fi realizat un audit de eficiență pentru autoritățile centrale și companiile de stat problematice în primele șase luni din 2025.
„După ce lumea politică va face aceste lucruri şi va arăta că, într-adevăr, a înţeles de ce românii au votat într-o anume fel, e nevoie să se facă şi reforma statului. În sensul acesta, sunt trei pachete de reformă. Reforma administraţiei centrale, prin reducerea numărului de ministere şi de agenţii, comasarea unor servicii deconcentrate (…) reducerea numărului de secretari de stat cu cel puţin 50%, audit de eficienţă pentru fiecare autoritate centrală şi pentru companiile de stat cu multe probleme în primele şase luni ale anului viitor şi, în mod evident, eliminarea sinecurilor. Cei care sunt pe posturi în Consilii de Administraţie, autorităţi de reglementare, trebuie să justifice, prin competenţă şi prin ceea ce fac, acele indemnizaţii”, a mai spus Bolojan.
Măsurile includ și debirocratizarea: digitalizarea serviciilor publice, interconectarea bazelor de date și transferul competențelor către administrațiile locale.
Descentralizare pentru dezvoltare locală
PNL susține că România se schimbă din fiecare comunitate, nu doar din București. Transferul de terenuri și clădiri nefolosite către autoritățile locale va oferi primăriilor instrumentele necesare pentru a deveni motoare de dezvoltare. Primarii vor fi încurajați să acționeze ca manageri orientați spre progres economic și social.
„În ultimul rând, finanţarea proiectelor de la bugetul de stat pe bază de eficienţă şi cofinanţare din partea autorităţilor locale. Cred că nu mai putem finanţa o grădiniţă sau o şcoală într-o comună unde vedem că rata natalităţii este la pământ, pentru că vom păţi cum am mai păţit, să o reabilităm şi să constatăm că nu mai vin generaţii din spate pentru că satul român în zona respectivă nu mai funcţionează. Îi ajutăm cu altceva. Aceste şcoli le ducem în zonele metropolitane unde copiii sunt duşi în oraşe, navetând în fiecare dimineaţă, de exemplu”, a arătat Bolojan.
Reforme economice: investiții strategice și sprijin pentru companiile locale
În domeniul economic, PNL propune trei direcții majore:
- Investiții în infrastructură: Dezvoltarea rețelelor rutiere și feroviare, esențială pentru atragerea investițiilor străine, mai ales în zonele defavorizate, precum Moldova.
- Predictibilitate fiscală: Menținerea cotei unice și reglementări stabile care să stimuleze încrederea investitorilor.
- Susținerea agriculturii românești: Crearea unui program integrat pentru irigații, procesare, depozitare și certificare a produselor tradiționale, pentru a crește competitivitatea fermierilor pe piața internă și externă.
PNL intenționează să sprijine firmele românești să devină lideri regionali în domenii precum energie, tehnologie și cercetare aplicată. Ajutoarele de stat vor fi prioritizate pentru companiile care implementează tehnologii avansate și se concentrează pe exporturi.