Ionuț Stroe, despre moțiunea USR
Întrebat dacă este exclus ca vreun parlamentar PNL să semneze moțiunea USR și, de asemenea, dacă se va da o directivă în acest sens, Ionuț Stroe a spus:
„Nu se va da nicio directivă. Am spus, orice om rațional, cu atât mai mult politicieni responsabili, știe foarte clar că un asemenea demers nu are niciun fel de șansă de reușită”.
Liberalul a amintit de întâmplările din din 2021, când USR a adus PNL în situația de a face un compromis politic cu PSD. El a menționat că, la acea vreme, USR a părăsit guvernarea și a renunțat la responsabilitatea pe care și-o asumase atunci când a format guvernul alături de liberali, semnând chiar o moțiune de cenzură împreună cu AUR.
„Mai mult decât atât, hai să ne aducem aminte în 2021, când USR ne-a trimis în această situație, în a face acest compromis politic cu PSD, la vremea respectivă au plecat de la guvernare, au abdicat de la responsabilitatea asumată în momentul în care au construit un guvern alături de noi, și au semnat chiar o moțiune de cenzură atunci împreună cu cei de la AUR”, a spus acesta.
Ionuț Stroe a afirmat că finala politică se va desfășura între stânga și dreapta, reprezentate de Ciolacu și Ciucă. El a adăugat că orice gest pe care cei din USR încearcă să-l vândă politic în acest moment nu are aceeași valoare pe care ar fi putut să o aibă acum câteva luni.
„Finala politică se va da între stânga și dreapta, între Ciolacu și Ciucă. Orice fel de, eu știu, gest pe care acum ei (cei din USR, n.r.) încearcă să îl vândă politic nu are valoarea unui care ar fi putut să fie acum ceva luni de zile”, a adăugat el.
PNL a băgat miniștrii liberali în ședință
PNL a convocat miniștrii liberali la sediul central din Modrogan. Ionuț Stroe a afirmat că se desfășoară discuții privind agenda ședinței de Guvern programată pentru miercuri. El a subliniat că funcționarea acestui guvern va fi abordată punctual și că PNL nu intenționează să se retragă de la guvernare.
Liberalul a adăugat că coordonarea acțiunilor guvernamentale din partea PNL este asigurată de secretarul general al partidului și de Cătălin Predoiu.
”Principalele discuţii au vizat agenda următoarei şedinţe de guvern. Atâta timp cât dialogul politic cu PSD a fost sistat, e normal ca fiecare partid în parte să îşi discute şi să decidă în consecinţă poziţia pe care o o vor adopta în cadrul acestor şedinţe. Sunt chestiuni ce ţin de Ministerul Dezvoltării, de viitorul Consiliu JAI, de salarizarea în zona culturii”, a declarat Stroe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, ”funcţionarea acestui guvern se va face punctual şi pe fiecare subiect în parte va exista o decizie”.
Ionuț Stroe a afirmat că, din punct de vedere tehnic, există câțiva coordonatori ai acțiunii guvernamentale din partea PNL, și anume secretarul general al partidului și Cătălin Predoiu. El a subliniat că, atâta timp cât nu vor mai exista puncte de legătură sau negocieri politice în cadrul coaliției, PNL își rezervă dreptul de a se poziționa pe fiecare subiect în parte, în funcție de interesele și ideile stabilite în cadrul partidului.
Întrebat dacă PNL ia în calcul ieșirea de la guvernare, liberalul a spus:
”Nu, am spus-o foarte clar. În momentul de faţă administrăm practic o situaţie pentru a duce la bun sfârşit acest mandat”.
”Mai sunt două luni până vom avea un nou guvern”, a adăugat Stroe, precizând că nu se pune problema retragerii miniştrilor PNL din Executiv.
”Preşedintele a explicat acest lucru ieri, e cât se poate de normal şi firesc să încercăm în aceste două luni să menţinem cel puţin la nivel de funcţionare un guvern care să organizeze aceste alegeri şi, de ce nu, din punct de vedere politic, să nu lăsăm PSD-ul să exercite puterea în totalitate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al liberalilor.