‘Sesizarea este justificată de încălcarea, în cadrul procedurii de reexaminare a legii menţionate, a deciziei anterioare a CCR (nr. 612/2017), privitoare la aceeaşi lege, prin care au fost admise observaţiile de neconstituţionalitate formulate de PNL’, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Liberalii susţin că în urma cererii de reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor Constituţiei. Ei arată că sunt încălcate prevederile potrivit cărora ‘în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale’ şi ‘deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor’.

Senatorii PNL subliniază că legea criticată are ca domeniu de reglementare norme juridice privitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului şi că în urma cererii de reexaminare, textul legii criticate nu a fost pus în deplin acord cu decizia Curţii Constituţionale.

Liberalii acuză faptul că se elimină obligativitatea reglementării prin lege (lege organică) a aspectelor care privesc organizarea şi desfăşurarea referendumului şi se reglementează competenţa Guvernului de a stabili, prin hotărâre, data referendumului, încălcând astfel dispoziţiile Constituţiei potrivit cărora organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege organică, prevederile Codului bunelor practici în materie de referendum, adoptat de către Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune (16 decembrie 2006) şi de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 70-a sesiuni plenare (16-17 martie 2007) prin care se recomandă ca aspectele fundamentale în materie de referendum să nu fie modificate cu mai puţin de un an înaintea organizării referendumului şi să fie reglementate de Constituţie la un nivel superior legii ordinare, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 736/2012) prin care s-a statuat că, în afară de regulile privitoare la aspectele tehnice şi de detaliu care pot fi reglementate prin acte ale executivului, toate celelalte reguli care privesc procedura de organizare şi desfăşurare a referendumului, inclusiv data referendumului şi intervalul orar al referendumului, trebuie să fie supuse reglementării prin lege organică.

 

Semnatarii sesizării punctează şi faptul că abrogarea dispoziţiei conform căreia ‘Obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc după cum urmează: a) prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 147 alin. (3) din Constituţie’ afectează exercitarea unei atribuţii constituţionale de către Parlamentul României, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, prin eliminarea prerogativei Parlamentului de a stabili prin lege organică, obiectul şi data referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, acesta reprezentând una dintre formele de exprimare a voinţei suverane a poporului român conform legii fundamentale.

Liberalii afirmă că, după reexaminarea legii pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale nr. 612/2017, noua formă adoptată de Parlament prevede faptul că obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc ‘potrivit prezentei legi, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 151 alin. (3) din Constituţie’.

‘Întrucât Curtea a stabilit expressis verbis prin Decizia nr. 612/2017 că Parlamentul este îndreptăţit să stabilească printr-o lege distinctă data referendumului, legiuitorul nu putea interveni asupra textului în modul în care a făcut-o fără a nesocoti puterea de lucru judecat a deciziilor Curţii Constituţionale’, arată senatorii PNL.

Semnatarii obiecţiei de neconstituţionalitate apreciază că Parlamentul, parcurgând procedura de reexaminare şi adoptând Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, nu a respectat prevederile constituţionale cuprinse în Constituţie, care prevăd obligaţia sa de a reexamina dispoziţiile din lege constatate ca fiind neconstituţionale.

‘Solicităm Onoratei Curţi să constate (…) că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, adoptată în procedura reexaminării, este neconstituţională ca urmare a nerespectării de către Parlamentul României a obligaţiei constituţionale prevăzute de art. 147 alin. (2) din Constituţia României, republicată’, conchid liberalii. AGERPRES