PNL acceptă asumarea răspunderii, dar pune condiții PSD. „Subiectul care este de interes major pentru toată lumea este acela al angajării răspunderii guvernamentale pe măsurile de reducere a cheltuielilor și măsurile fiscale”, spune Nicolae Ciucă.
PNL acceptă asumarea răspunderii
„Am avut discuții la nivelul liderilor PNL și am prezentat cât se poate de clar care sunt elementele fundamentale pe care PNL le-a susținut și continuă să le susțină pentru angajarea acestei răspunderi”, a ținut să precizeze președintele PNL, Nicolae Ciucă.
Elementele fundamentale despre care vorbește președintele Senatului sunt păstrarea cotei unice de impozitare, susținerea întreprinzătorilor prin menținerea cotei actuale de 8 la sută a impozitului pe dividende, și păstrarea pragului de 500.000 euro pentru micro întreprinderi.
De asemenea, PNL susține păstrarea cotei de TVA, plata impozitului pe profit realizat de marile companii în România, susține profesiile liberale și plafonarea CASS la PFA-uri.
Nu în ultimul rând condiționează angajarea răspunderii Guvernului Ciolacu de introducerea unui pachet de facilități fiscale pentru investițiile de peste 50 de milioane de euro.
„În această după-amiază, desigur, vom avea o întâlnire la nivelul Coaliției în care vom discuta toate aspectele și o să agreăm toate aspectele prin care vom continua să susținem liniile tehnice care sunt în dezbatere și în acordarea unei înțelegeri comune împreună cu Comisia Europeană.
Fac această mențiune pentru că este obligatoriu ca prin măsurile pe care le luăm să asigurăm coerența absorbției fondurilor europene atât pe linia fondurilor structurale, cât și pe aceea a fondurilor venite prin PNRR. (…) Doar așa putem să avem bani.
Bani pe care putem să-i folosim în proiectele pe care ni le-am asumat în proiecte prin care am convenit și ne-am angajat că producem acele reforme, astfel încât România să finalizeze ceea ce și-a asumat prin PNRR și (…)pentru aderarea la OCDE”, a completat Nicolae Ciucă.