PNL cere prezidențiale pe 27 octombrie și 10 noiembrie. Liberalii amenință cu ieșirea de la guvernare
Coaliția PSD-PNL a revenit marți la negocieri pentru a stabili datele alegerilor prezidențiale. Ultima variantă discutată a fost ca primul tur să aibă loc pe 15 sau 29 septembrie, însă, potrivit unor surse, liberalii au venit cu o altă propunere.
Tot marți, Daniel Fenechiu, liderul liberalilor din Senat, a sugerat că situația ar putea duce chiar la ruperea Coaliției.
„Nu cred că mergem la discuții cu ideea de a pleca de la guvernare, dar nimic nu e exclus” a spus Fenechiu.
Ultima variantă discutată de aliați a fost ca primul tur să aibă loc pe 15 sau 29 septembrie. Potrivit unor surse, liberalii au venit cu o altă propunere: primul tur să se desfășoare pe 27 octombrie, iar cel de-al doilea pe 10 noiembrie.
Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, să pregătească proiectul de hotărâre de guvern pentru calendarul prezidențial, subliniind că primul tur va fi pe 15 sau pe 29 septembrie.
În legătură cu demersul lui Ciolacu, Daniel Fenechiu, liderul PNL din Senat, a declarat că ministrul de Interne are nevoie de un acord în cadrul coaliției și nu poate propune hotărârea de guvern privind calendarul alegerilor doar pe baza unei directive a lui Ciolacu.
„Fiind într-o coaliție, Cătălin Predoiu știe că toate deciziile importante se iau în coaliție, prin consens. Dacă azi se vor înțelege și vor ieși de acolo cu datele agreate, sigur că Predoiu va propune Hotărârea de Guvern. Nu cred că domnul Predoiu va respecta o directivă (a lui Ciolacu) în lipsa unui vot în coaliție, în lipsa unei decizii în coaliție”, a declarat Fenechiu pentru B1TV.
Premierul nu poate lua decizia de unul singur
Daniel Fenechiu a explicat că, deși instituțional fiecare ministru trebuie să asculte de prim-ministru, acesta nu poate lua decizii de unul singur într-un guvern de coaliție. El a precizat că algoritmul de funcționare este următorul: premierul obține acordul coaliției și, cu acest acord, le cere miniștrilor să facă ceea ce s-a decis în coaliție. Dacă premierul le cere miniștrilor altceva decât s-a decis în coaliție, probabil că miniștrii social-democrați vor face ce le spune premierul, în timp ce miniștrii liberali vor avea o rezervă serioasă, deoarece decizia nu a fost luată în coaliție.
Daniel Fenechiu a reluat motivele pentru care liberalii nu vor ca alegerile prezidențiale să aibă loc în septembrie: timpul prea scurt pentru o campanie electorală în august, când pentru mulți coincide cu perioada vacanțelor, și perturbarea începutului de an școlar. Daniel Fenechiu a negat și că liberalii doresc alegerile prezidențiale mai târziu pentru a crește vizibilitatea președintelui Nicolae Ciucă în orizontul Cotroceniului, afirmând că, odată ajuns în turul 2, Ciucă ar câștiga alegerile.
„Nicolae Ciucă n-a declarat niciodată că va candida la prezidențiale. Singurul gest pe care l-a făcut care ar putea să aibă o conotație e campania publicitară pentru romanul domniei sale, ‘Un ostaș în slujba țării’. Deci e un semnal care a fost transmis în spațiul public. Ciucă nu are cum să fie sub PNL, PNL are un scor politic de 30% verificat la ultimele alegeri, are aproape 1.200 de primari și, din punctul ăsta de vedere, nu se discută intrarea lui Ciucă în turul 2. Odată intrat în turul 2, e președintele României, că românii votează dreapta. Deci nu avem această problemă”, a spus Fenechiu.