PNL încearcă să evite creșterea taxelor, potrivit purtătorului de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe. Acesta spune că liberalii propun măsuri alternative pentru echilibrarea deficitului bugetar.
PNL exclude creșterea de taxe în 2024 și 2025
Purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL), Ionuț Stroe, a anunțat vineri că formațiunea politică nu intenționează să introducă noi taxe sau să majoreze impozitele în 2024 și 2025.
Stroe a subliniat că este esențial ca mediul de afaceri să beneficieze de stabilitate fiscală și de un cadru predictibil, necesar pentru dezvoltarea afacerilor din România. El a adăugat că PNL consideră că deficitul bugetar al țării poate fi echilibrat prin alte metode, fără a recurge la măsuri fiscale care să afecteze firmele.
„PNL a spus foarte clar: nu vrem creșteri de taxe nici în 2024, nici în 2025. Mediul de afaceri trebuie să aibă un cadru predictibil pentru a-și gândi și dezvolta afacerile. În felul acesta susținem, la modul real, firmele din România”, arată Ionuţ Stroe.
În viziunea PNL, una dintre soluțiile cheie pentru echilibrarea bugetului o reprezintă reducerea cheltuielilor bugetare. Partidul susține că prin eliminarea unor cheltuieli care nu aduc valoare, dar care împovărează bugetul de stat, s-ar putea corecta dezechilibrele financiare fără a afecta negativ economia.
Stroe a afirmat că, pe lângă această reducere a cheltuielilor, stimularea colectării veniturilor la bugetul de stat reprezintă o altă prioritate.
Mecanismele de colectare trebuie îmbunătățite, potrivit liberalilor
Acesta a subliniat importanța îmbunătățirii mecanismelor de colectare, în special prin stimulente fiscale care ar încuraja bunii platnici și ar ajuta la recuperarea datoriilor acumulate.
„Noi, liberalii, credem că deficitul bugetar poate și trebuie echilibrat prin măsuri alternative. Pe de o parte, prin reducerea cheltuielilor nenecesare. Pe de altă parte, prin stimularea colectării la bugetul de stat”, precizează liberalul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, una dintre soluțiile propuse pentru a crește veniturile statului este programul de măsuri de stimulare fiscală dezvoltat de Ministerul de Finanțe. Acest program urmărește să recompenseze contribuabilii care și-au plătit datoriile la timp și, totodată, să motiveze debitorii să își achite obligațiile restante.
Conform datelor prezentate de Stroe, datoriile acumulate de contribuabili către stat se ridică la aproximativ 72 de miliarde de lei, iar recuperarea acestor sume ar aduce o gură de aer pentru bugetul statului. De asemenea, Stroe a indicat că aceste măsuri sunt văzute ca o soluție temporară, menită să aducă venituri suplimentare pe termen scurt, fără a afecta negativ firmele sau cetățenii.
Avertismentul economistului Cristian Păun
Pe de altă parte, profesorul de economie Cristian Păun a emis un avertisment sever privind situația financiară a României. El a explicat că deficitul bugetar actual și creșterea datoriei publice reprezintă semne clare ale unui dezechilibru economic major.
Păun consideră că, dacă nu se iau măsuri urgente, datoria publică ar putea depăși pragul de 60% din PIB, în timp ce deficitul bugetar ar putea ajunge la 8% din PIB.
Cristian Păun a sugerat că anul 2025 va aduce inevitabil creșteri de taxe și măsuri de austeritate, având în vedere dimensiunea deficitului și datoria publică. El a vorbit despre posibilitatea unor creșteri de impozite, dar și despre reducerea numărului de angajați din sectorul public și desființarea unor ministere și agenții guvernamentale.