PNL face alianță cu PSD? A spus-o chiar Florin Cîțu: Am găsit multe lucruri care pot să ne unească

Sursă: INQUAM Photos, George Călin

Liderul PNL Florin Cîțu a vorbit joi, 4 noiembrie, despre o posibilă alianță cu PSD. Astfel, acesta a subliniat faptul că au fost găsite multe lucruri care unesc cele două partide, în urma discuțiilor cu social democrați.

PNL face alianță cu PSD? A spus-o chiar Florin Cîțu: Am găsit multe lucruri care pot să ne unească

Totuși, Florin Cîțu a ținut să menționeze că liberalii vor prezenta în partid şi discuţiile cu USR, urmând să fie luată o decizie.

„Eu cred că am găsit în această seară multe lucruri care pot să ne unească, de exemplu situaţia de astăzi. Avem o criză în sănătate, energie şi pentru acestea avem nevoie de o guvernare stabiliă. Dacă vom reuşi să facem acest lucru cu PSD, este OK”, a declarat Florin Cîţu după întâlnirea echipei de negociere a PNL cu reprezentanţii PSD.

Totodată, liderul PNL transmis că decizia finală va fi luată în PNL. „Prezentăm cele două variante cu plusuri şi minusuri şi apoi luăm o decizie”, a completat Florin Cîţu.

Ce planuri au liderii celor două partide?

Președintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, miercuri seară, că mandatul este de a contura o majoritate în jurul unui premier liberal. De asemenea, Florin Cîțu a declarat, după întâlnirea cu liderii USR, că şansele refacerii coaliţiei sunt mari.

Potrivit unor surse politice, președintele PNL și-ar fi propus propriul nume pentru a preluat şefia Guvernului, dar a fost însă refuzat de către liderii USR.

La rândul său, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că la consultările de la Cotroceni social-democraţii vor merge cu propria propunere de premier, chiar dacă numele acestuia nu a fost încă stabilit.

PNL a decis, în şedinţa Biroului Permanent Naţional de marţi seară, flexibilizarea mandatului de negociere, astfel încât partidul să discute atât cu cei de la PSD cât şi cu cei de la USR.

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat miercuri că liberalii nu vor accepta să meargă la sediul central PSD din Kiseleff pentru a negocia cu social-democrații formarea noului Guvern.

„Legatura cu PSD e ținută cu presedintele PSD. In mod normal, in aceasta seara vom sta de vorba si cu PSD, dar nu avem ora si locatie. Va spun sigur ca nici eu, nici dl Flutur si nici ceilalti colegi nu vom merge in Kiseleff. In rest, putem merge oriunde, si in parc”, a declarat Rareș Bogdan.

Formaţiunea avea decizii luate de forul de conducere care interziceau orice discuţie cu cei de la PSD şi cu USR, pentru că votaseră moţiunea de cenzură la adresa lui Florin Cîţu.