Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a primit un ultimatum din partea unui deputat PNL.

Deputatul liberal Pavel Popescu, ultimatum pentru Marcel Ciolacu: Așteptăm semnătura dumneavoastră mâine dimineață, la prima oră!

Totul vine în urma refuzului noului prim-ministru de a-l numi pe liberalul Mircea Abrudean în fruntea Secretariatului general al Guvernului.

Deputatul liberal Pavel Popescu i-a transmis lui Marcel Ciolacu că acest refuz reprezintă o încălcare gravă a protocolului de guvernare, iar semnătura privind numirea lui Abrudan este aşteptată de liberali luni dimineaţă.

Totodată, liberalul a venit şi cu un atac la adresa lui Adrian Câciu, fost ministru al Finanţelor, acum deţinător al portofoliul de la Investiţii şi Proiecte Europene.

„Refuzul PSD de a-l numi pe colegul nostru, Mircea Abrudean, în poziția de Secretar General al Guvernului, reprezintă o încălcare gravă a protocolului dintre partidele noastre.

În condițiile în care un ministru falimentar ca dl Câciu a putut fi “reciclat” în portofoliul Fondurilor Europene după ce a îngropat Finanțele României, Mircea Abrudean, un profesionist, trebuie numit urgent în funcția de Secretar General al acestui guvern.

Domnule PM Marcel Ciolacu, așteptăm semnătura dumneavoastră mâine dimineață, la prima oră. Gentlemanii își țin mereu cuvântul, chiar și în politică”, a fost mesajul postat, duminică seară, pe pagina de Facebook a deputatului Pavel Popescu.

Potrivit unor informaţii recente, conducerea PNL ar urma să se reunească luni dimineaţă pentru a discuta despre aceste prime probleme apărute în urma rotaţiei premierilor.

De unde au plecat aceste tensiuni între cele două partide aflate acum la guvernare?

PSD nu a fost de acord propunerea ca Mircea Abrudan, până acum şef al Cancelariei premierului Ciucă şi fost prefect de Cluj, să devină noul Secretar general al Guvernului.

Marcel Ciolacu i-ar fi transmis deja lui Nicolae Ciucă să vină cu un alt nume. Motivul invocat de liderul PSD: nu ar fi compatibil cu Mircea Abrudean, notează g4media.ro.

Mircea Abrudean este un liberal susţinut puternic de către Emil Boc, dar şi de prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur.

Din postul din fruntea Cancelariei premierului Nicolae Ciucă, Mircea Abrudean a menţinut o bună colaborare cu primarii, în timp ce l-a ajutat şi pe Ciucă pentru a se acomoda în fruntea Partidului Naţional Liberal.