PNL, PSD, USR și UDMR, în favoarea declarației privind egalitatea de șanse. AUR s-a opus adoptării acesteia

Parlament

Sursă: INQUAM Photos, Octav Ganea

Parlamentarii din PNL, PSD, USR și UDMR au fost în favoarea declarației privind consolidarea egalității de șanse. Pe de altă parte, reprezentanții AUR s-au opus adoptării acesteia, punctând că această ideologie caută să dezbine nu să unească și „caută să impună cu forța”.

Parlamentari ai PNL, PSD, USR şi UDMR au pledat, luni, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în favoarea declaraţiei pe tema consolidării egalităţii de şanse, în timp ce reprezentanţii AUR s-au opus adoptării acesteia.

Egalitatea de şanse are o valoare fundamentală

Istoria arată implicarea activă a femeilor în toate domeniile, a evidenţiat deputatul PSD Natalia Intotero, menţionând că sunt femei care au depăşit barierele, iar printre acestea se numără Maria Brâncoveanu, Ana Ipătescu, Ecaterina Teodoroiu, Elisa Leonida Zamfirescu, Smaranda Brăescu.

„Pentru PSD egalitatea de şanse are o valoare fundamentală”, a spus Intotero, care a amintit că partidul are cea mai reprezentare feminină din Parlament.

„PSD salută declaraţia de astăzi în anul dedicat Smarandei Brăescu, felicităm organizaţiile politice judeţene care au nominalizat doamne în administraţia publică centrală şi locală. Încurajăm partidele politice să aibă aceeaşi abordare. Recomandăm Guvernului să creeze un organism care să urmărească implementarea acestei declaraţii”, a transmis Intotero.

Deputatul PNL Mara Calista a vorbit despre cazurile de violenţă în familie, arătând că este nevoie de personal calificat care să recunoască aceste situaţii.

Totodată, potrivit Marei Calista, femeile lucrează în domenii mai prost plătite decât bărbaţii, deşi sunt mai multe cu studii superioare.

„În România, femeile care sunt şi mame se confruntă cu un dezinteres al statului român şi de o lipsă a infrastructurii: creşe şi grădiniţe”, a indicat ea, adăugând că trebuie să dispară exprimările prin care femeile sunt trimise la cratiţă.

Ea a respins ideea că introducerea cotelor de gen în politică ar fi o discriminare.

Parlamentul stă prost la reprezentarea femeilor

USR susţine adoptarea de către Parlament a declaraţiei privind egalitatea de şanse, a transmis şi deputatul Dan Barna.

„Spun direct şi clar: trebuie să avem curajul de a impune cote pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi în politica românească şi să le menţinem acolo până când femeile care vor să se implice în viaţa cetăţii ne vor spune că nu mai e nevoie de ele. Avem practic nevoie de cote pentru a ajunge să nu mai fie necesare, aşa cum s-a întâmplat în toate celelalte state care aplică aceste reguli. Argumentul ‘meritocraţiei’ , atât de des invocat, a avut 30 de ani pentru a genera rezultate. Cred că am aşteptat suficient. La ora la care vorbim, în Guvernul acestei ţări, în Guvernul României, sunt doar două doamne. Haideţi să nu ne mai ascundem după cireş. Dacă vrem femei în politică, atunci trebuie să avem curajul unor decizii ferme şi clare”, a afirmat Barna.

El a remarcat că Parlamentul stă prost la reprezentarea femeilor, iar în Legislativul actual sunt mai puţine femei decât în cel anterior.

Şi deputata UDMR Rozalia Biro a transmis că adoptarea declaraţiei de egalitate de şanse este de o importanţă majoră.

„În orice stat în care drepturile sunt respectate, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei nu trebuie să reprezinte o excepţie”, a subliniat ea.

Conform deputatei UDMR, sunt încă „numeroase disparităţi” în privinţa egalităţii de şanse şi trebuie combătută orice formă de violenţă, asigurată participarea egală a femeilor şi bărbaţilor în societate şi eliminată diferenţa de remunerare.

„UDMR şi-a concentrat atenţia asupra mai multor activităţi pentru reducerea violenţei”, a amintit Biro, menţionând că a deschis în şcoli o interfaţă de dialog pe această temă în vederea prevenţiei şi schimbării mentalităţii.

„Depinde de noi toţi să avem o ţară prosperă, femeile şi bărbaţii trebuie să aibă o şansă egală de dezvoltare”, a adăugat Rozalia Biro.

AUR: Meritocraţia trebuie să primeze, nu ideologia

Senatorul AUR Claudiu Târziu a calificat adoptarea declaraţiei de către Parlament drept „unul dintre cele mai penibile momente”, fiind „ilustrarea zicalei ţara arde şi baba se piaptănă”.

„Sunt siderat. Am ratat spectaculos intrarea în Schengen. Avem pe masă bugetul pe care îl trecem rapid fără discuţii şi îl întrerupem pentru această declaraţie care nu are impact decât moral. (…) Găsim de cuviinţă să ne ocupăm cu punerea în operă a unor comandamente neomarxiste”, a afirmat Târziu.

El a susţinut că această ideologie caută să dezbine nu să unească, „caută să impună cu forţa”.

„Egalitatea între femei şi bărbaţi există. Avem colege parlamentar, membre ale unor partide politice care sunt pe funcţii de primar. (…) Cine vă opreşte să ocupaţi o funcţie? (…) Meritocraţia trebuie să primeze, nu ideologia”, a mai spus senatorul AUR.

În opinia lui, politica de egalitate de gen aplicată forţat este „expresia unei noi erezii sociale” şi „contravine libertăţii individuale”.

„Cotele de gen sunt o expresie manifestă a egalităţii forţate. Nu se vorbeşte despre meritrocraţie. (…) Ar trebuie să ocupe funcţii că sunt calificaţi. (…) Nu este vorba despre apărarea vreunui libertăţi, este o retorică inofensivă şi care camuflează o perspectivă cu adevărat totalitară şi pe care AUR o respinge”, a adăugat Claudiu Târziu.

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, luni, o declaraţie prin care încurajează participarea deplină şi egală a femeilor din România la dezvoltarea, finanţarea şi implementarea de programe, iniţiative şi politici publice relevante.

S-au înregistrat 235 de voturi „pentru”, 24 „împotrivă” şi cinci abţineri. Trei parlamentari nu au votat.