Ionuț Stroe susține ferm că autoritățile române nu pot majora taxele în plină criză financiară. De altfel, acesta a amintit faptul că România a avut experienţe anterioare cu suprataxarea, ce a dus imediat la creșterea prețurilor.

„Plecăm de la o certudine: nu putem în mijlocul unei crize de asemenea proporţii să creştem taxe. Este un principiu pozitiv, care ajută economia şi care ajută să avem un mediul economic predictibil. Discuţia despre companii, de orice dimensiune, este mai amplă: ele sunt cele care plătesc şi salariile care includ acele taxe pe muncă (contribuţiile), plătesc TVA şi tot felul de alte accize.

Companiile mari, despre care vorbiţi, aduc fiecare la bugetul de stat venituri în multe feluri, nu putem să ne rezumăm la un calcul despre impozitul pe profit sau pe venit”, a spus marți Ionuţ Stroe, referindu-se la intenția actuală a PSD de a introduce o taxă de solidaritate pentru sănătate şi educaţie, pe care să o plătească companiile mari din România.

„PNL vede economia şi mediul de afaceri, mai mic sau mare, drept sursa vitală a întregii societăţi pe care trebuie să o încurajăm, să o stimulăm, să o protejăm cât mai mult pentru că ea ne plăteşte tuturor facturile în final. Viziunea noastră este de a nu îi sancţiona pe cei care produc, pe cei care oferă locuri de muncă, pe cei care ne bazăm să avem o creştere economică. Avem nevoie de ei.

Statul trebuie să vadă în economie un partener, pe care să îl lase să se dezvolte. O taxă, în fapt o suprataxă pentru anumite companii, ar fi o eroare, cu rezultate proaste pentru economie şi în final şi pentru stat. Nu o putem lua în calcul. Ne-am lovi singuri şi nu ne dorim asta”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL).

PNL se opune ferm impozitării proprietăților

Referitor la impozitarea proprietăţilor, Ionuţ Stroe a spus ferm că „o modificare a taxelor pe proprietate trebuie să aibă sens pentru oameni, în primul rând, nu doar pentru a colecta mai mulţi bani”.

„Să nu uităm că România este o ţară de proprietari, în masă, în care aceste schimbări de taxe s-ar duce direct în portofelul oameni simpli – oameni cu pensie mică, oameni cu venituri obişnuite. Cred că este nevoie să tragem linie şi să calculăm de cinci ori înainte de implementa o modificare a sistemului de taxare.

Cu alte criterii, e nevoie să facem sute de simulări pentru a nu ne asigura că lovim categorii întregi de oameni sau că băgăm, invers, în faliment anumite administraţii unde, poate, valoare clădirilor a scăzut şi să amplificăm şi mai grav problemele”, a completat liberalul, într-un interviu acordat News.ro.