Legea 148/2019 a fost votată în plenul Camerei Deputaților pe 27 noiembrie și modifică OG 42/2004, prin care medicii veterinari de liberă practică vor încasa lunar, din bugetul ANSVSA, suma de 10.000 de lei, dacă „deţin maximum 2 contracte și efectuează un program zilnic de 8 ore în exploataţiile nonprofesionale pe o rază de 30 km, astfel încât să existe un număr minim de animale ce atinge 300 de Unități Vită Mare”, scrie LantulAlimentar.ro.
Indemnizația se va adăuga la onorariile pe care le primesc deja medicii veterinari de la fermieri prin contractele obișnuite. De asemenea, direcțiile sanitar-veterinare sunt obligate să încheie cu medicii veterinari concesionari contracte pentru o durată de 5 ani, nu 4 ani cum era până acum.
Deputatul PSD, Dănuț Păle a venit cu inițiativa legislativă și aceasta a fost semnată, printr alții și de actualul ministru al Agriculturii, Adrian-Nechita Oros. Acesta a fost vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților și este medic veterinar de profesie și vicepreședinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România.
Propunerea 148/2019 a fost asumată de 68 de senatori și deputați de la PSD, PNL, UDMR, PMP și câte un deputat de la USR și ALDE. În primă fază, președintele Klaus Iohannis trimisese această lege spre reexaminare.
Medicii veterinari nu sunt însă singurii care primesc mii de euro pe lună. După cum scriam anterior, și inspectorii antifraudă de la Direcția de Combatere a Fraudelor din cadrul ANAF au toate șansele să devină și ei o castă de bugetari de lux. În cazul lor, Senatul a votat o lege care, printre altele, conferă acestor inspectori drepturi uriașe. Practic, salariile lor vor crește de cel puțin 3-4 ori, iar munca lor va fi asimilată cu cea a procurorilor.