Premierul Nicolae Ciucă a evitat să-și dea cu părerea pe marginea viitoarelor negocieri cu cei de la PSD, în perspectiva rocadei guvernamentale. Întrebat dacă PNL este dispus să renunţe la ministerul Transporturilor, premierul nu a dat un răspuns categoric.

„Elementele care ţin de detaliu sunt înscrise în protocol. Dacă vor apărea alte solicitări, atunci ele trebuie negociate şi analizate”, a spus liderul liberalilor.

Nicolae Ciucă spune că dacă vor apărea alte solicitări, vor fi analizate

El a menționat că în acest moment, atenția este îndreptată spre guvernare. Dacă vor apărea alte discuții în clipa în care se va produce rocada, acestea vor fi analizate la acel moment, a mai spus Ciucă.

„În acest moment, continuăm să acordăm atenţia maximă a ceea ce avem de făcut pentru guvernare. Sigur, ne-am angajat şi cred că va fi pentru prima dată când în ţara noastră se va respecta o înţelegere politică şi la sfârşitul lunii se va produce rocada la conducerea Guvernului.

Elementele care ţin de detaliu sunt înscrise în protocol. Dacă vor apărea alte solicitări, atunci ele trebuie negociate şi analizate, astfel încât să vedem care va fi rezultatul final al acestor negocieri”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Liderul PNL nu dorește să se lanseze în speculații

El a ținut să arate că „nu are rost să speculăm” și că nu dorește să facă niciun comentariu pe acest subiect.

„Ştiu că face deliciul analizelor şi aţi dori să lansăm tot felul ipoteze în momentul de faţă. Nu mă angajez în astfel de speculaţii”, a completat Ciucă.

Trebuie spus că în ultimele zile s-a tot vehiculat informația că social democrații își doresc să păstreze portofoliul de la Transporturi, unde ar urma să rămână ministru Sorin Grindeanu. La schimb, PSD ar putea renunța la Ministerul Justiției, care ar fi trebuit să treacă de la PNL la PSD.

Ce schimbări s-ar putea prefigura în Guvern

În același timp, liberalii ar putea să îl păstreze pe Marcel Boloș la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Liberalii ar urma să preia și Ministerul Finanțelor de la PSD.

De la PSD ar putea să nu mai fie ministru Florin Spătaru (Economie) și nici Petre Daea și Marius Budăi. În plus, ar exista posibilitatea ca în Guvern să intre și fostul premier Mihai Tudose, care ar putea renunța la mandatul de europarlamentar. Și PNL pregătește schimbarea unor miniștri, printre care se numără ministrul Turismului și Mediului de Afaceri, Daniel Cadariu, precum și înlocuirea lui Sebastian Burduja de la Digitalizare, care ar putea prelua portofoliul Finanțelor.