PNL își dorește comasarea alegerilor din anul 2024. Reprezentanții formațiunii au vorbit despre mai multe scenarii, care vor fi discutate în coaliție ulterior, a declarat Alina Gorghiu. „Populația nu poate fi obosită cu genul acesta de activitate electorală în fiecare lună.”, a precizat șefa Senatului.
Populația nu poate fi obosită cu genul acesta de activitate electorală în fiecare lună
„Am făcut această discuție, în sensul în care 2024 nu poate fi un an total ratat. Atunci când în România au loc alegeri paralizează și administrația centrală, paralizează și administrația locală. Toată lumea, câteva luni de zile, este concentrată la alegeri. Nu cred că e în beneficiul societății românești să blocăm tot anul 2024.”, a sugerat șefa Senatului Alina Gorghiu.
De asemenea, ea a spus că, potrivit calendarului în vigoare, în perioada mai-iunie 2024 vor fi alegerile europarlamentare, alegerile locale în septembrie, apoi parlamentarele și prezidențialele în același an.
„Populația nu poate fi obosită cu genul acesta de activitate electorală în fiecare lună din 2024, nu poți să obosești nici economia, că toată lumea va fi concentrată, că toată lumea va sta cu ochii la televizor și la alegeri. Această logică i-a făcut pe mai mulți colegi să propună suprapunerea alegerilor. Sunt mai multe scenarii. Ele vor fi discutate în coaliție. Poți să suprapui localele cu parlamentarele, poți să te gândești la suprapunerea parlamentarele cu prezidențialele cu parlamentarele… Comisia de la Veneția ne-a spus că nu poți să faci aceste modificări cu mai puțin de un an înainte de alegeri.”, a declarat Alina Gorghiu.
Alina Gorghiu dă asigurări că nu există conflicte între PNL și PSD
„În fiecare zi există provocări. Nu există ton conflictual nici în coaliţie, nici în interiorul Partidului Naţional Liberal, dar există preocupări pentru că ne dorim ca toate lucrurile să iasă conform obiectivelor pe care ni le am fixat”, a declarat Alina Gorghiu, la sfârșitul anului trecut.
„Premierul a avut discuţia cu sindicatele. Urmează săptămâna aceasta cu patronatele. Ne dorim creşterea salariului minim brut pe economie. Cred că sunt 2 – 2,2 milioane de angajaţi care sunt sub acest salariu pe care îl doresc sindicatele.
Dânşii au spus 3.000 de lei, vedem ce vor spune patronatele în această săptămână, astfel încât, în urma consultării, să ajungem să avem şi sindicatele mulţumite, dar să avem şi un mediu de afaceri care să poată să susţină această măsură”, a declarat lidera PNL.