Avalanşa modificărilor fiscale de la 1 iulie a produs vii emoţii, care însă s-au oprit, de regulă, la nivelul unor teme de suprafaţă, gustate de publicul larg. Personal, nu am auzit analize sau comentarii privind modificările aduse impozitului pe profit. E adevărat, parafrazându-l pe Caragiale, modificările sunt subtile, dar consistente. Din analiza comparativă a modificărilor aduse art. 32 Cod fiscal prin OUG nr. 58/2010, deducem că pierderile unui sediu permanent, situat într-un stat membru UE, aparţinând Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, sunt deductibile din veniturile realizate, nu numai din cele aferente respectivului sediu permanent din străinătate (conform legislaţiei existente până la 30 iunie 2010).
Cuvântul-cheie este Lichtenstein, stat membru al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, dar şi un recunoscut paradis fiscal. Sediul permanent al unei firme din România, stabilit în acest stat, poate fi o alegere „neinspirată“, deoarece acesta poate înregistra pierderi ca urmare a unor tranzacţii „neprofitabile“ (nu zic fictive!) derulate cu o firmă din alt paradis fiscal (să zicem, Gibraltar – asta pentru „optimizarea“ costurilor logistice). Cam unde credeţi că ar fi translatate, în final, profiturile din România? Da, exact acolo… Mai e cazul să discutăm cu ce cotă de impozitare?
În mod cert, analiza şi mecanismele în sine sunt mult, mult mai complexe şi sunt indisolubil corelate de o cunoaştere aprofundată referitoare la modul de întocmire a situaţiilor financiare consolidate de raportare contabilă, la legislaţia fiscală şi la cea privind societăţile comerciale din cele trei jurisdicţii fiscale, la obiectul aşa-ziselor tranzacţii, la liniile directoare OECD privind preţurile de transfer şi la condiţiile încadrării ca „firmă afiliată“ (iar aici mă refer la „furnizorul“ din Gibraltar, nu la sediul permanent din Lichtenstein) etc.
Este impozitarea cifrei de afaceri o soluție?
Tocmai aceste aspecte (analizate corelativ şi în integralitatea lor) conduc la ipoteza că acest mecanism nu este infailibil, ci doar mai evoluat. De ce spun asta? Deoarece – dacă evaluarea oportunităţii privind achiziţionarea unor „servicii“ este oarecum subiectivă şi, ca atare, discutabilă – caracterul fictiv, pur scriptic, al acestora şi fundamentarea valorii de contract pot reprezenta instrumente eficiente în probarea laturii frauduloase, de tip evazionist, a tranzacţiilor în cauză (rămân la opinia că o tranzacţie poate fi fictivă nu numai sub aspectul realităţii în sine, ci şi al preţului practicat).
Iar tehnicile de investigare financiar–penală din practica anglo–saxonă (un fel de metode indirecte de control, introduse de curând şi în practica inspecţiei fiscale din ţara noastră) au produs ceva „deranj“ pe linia combaterii efectelor fiscale degajate de „contabilitatea creativă“, inclusiv la nivelul posibilităţii de instrumentare a spălării banilor. Dacă, în plus, am lua în discuţie şi ponderea foarte redusă, din ultimii ani, a nivelului impozitului total pe profit în cifra de afaceri totală – apropo de randamentul fiscal al acestui tip de impozit – ne întrebăm dacă ar putea fi o soluţie impozitarea cifrei de afaceri? Ştiu, aici analizele ar trebui să aibă în vedere cota medie de adaos comercial aplicabilă anumitor activităţi, care diferă sensibil; probabil ar dispărea şi noţiunea de cotă unică.
O completare care schimbă totul
Însă, o altă soluţie la nivel legislativ ar putea fi un mic „face-lift“ adus textului de lege, prin completarea cu sintagma „cu condiţia ca respectivele state – în speţă, de rezidenţă fiscală ale sediului permanent – să aibă încheiate cu România acorduri de cooperare administrativă“.
În final, ce credeţi că vă va spune un mic întreprinzător? Că afacerile îi merg prost, deoarece nu poate deduce TVA pentru combustibil şi, în plus, acum trebuie să impoziteze şi tichetele de masă pe care le acordă salariaţilor. Dar proprietarul unei mari şi prospere firme? Acelaşi răspuns, altă motivaţie: sediul permanent din Lichtenstein i-a „mâncat“ aproape tot profitul. Cu toate acestea, nu e supărat: vă va spune că Vaduz, capitala statului Lichtenstein, e un oraş superb, în orice anotimp. Are însă toate motivele să fie atât de liniştit?
Dragoş Pătroi este doctor în ştiinţe economice şi membru al Camerei Consultanţilor Fiscali, specialist al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu atribuţii în investigarea financiară a infracţiunilor economice.