Google a anunţat o schimbare în politica sa de confidenţialitate, care îi va permite să combine toate informaţiile pe care le deţine despre utilizatorii săi de pe diversele sale servicii, de la 1 martie. Ca urmare a acestui lucru, cei de la wired.com au realizat o listă cu o serie de lucruri care ar putea să-l pună pe "atotștiitorul Google" în imposibilitatea de a pune cap la cap și de a procesa informațiile pe care le culege în urma activităților pe care le aveți atunci când utilizați servicile lui.
Pentru că, în definitiv, despre aceasta este vorba în lumina noilor schimbări: începând cu 1 martie, google va combina informații despre utilizator pe care le va lua din cuvinte cheie apărute prin e-mail-urile de pe adresele de gmail, diin căutările de pe internet prin mototul de căutare Google, din ceea ce căutați pe YouTube, etc. Înainte de axeastă schimbare, Google crea un profil al utilizatorului, însă rezuma utilizarea datelor din profil la serviciul de unde datele au fost colectate.
Ideea centrală a demersului publicației wired.com este una cât se poate de simplă: fragmentarea utilizării serviciilor Google.
"Noua schimbare constă în faptul că Google va putea face algoritmi de combinare a diferitelor surse de informații personale pentru a crea un profil detaliat al utilizatorilor. Prin împrăștierea informațiilor personale ce reies din utilizarea serviciilor, împrășii practic piesele puzzle-ului și te asiguri că nicio companie nu poate construi imaginea completă a vieții tale", scrie wired.com.
Ce e de făcut, mai concret?
Fie utilizarea mai multor browsere, fie a mai multor device-uri de pe care navigăm pe internet, De asemenea, mai aveți la îndemână navigarea printr-un server proxy și crearea a două sau trei adrese de e-mail, pentru diferite servicii.
Adică, vă puteți crea și folosi o adresă de mail specială pentru corespondența cu prieteni sau colegi, vă puteți crea o altă adresă pentru primirea unor newslettere și/sau o alta pentru a vă ajuta să creași conturi pentru diverse site-uri care vă cer autentificarea.
Este, de asemenea, recomandat folosirea instrumentelor de "private browsing" pe care le au browserele te internet.
Acum, vedeți mai jos, două clipuri video, ceva mai vechi, despre Google și datele utilizatorilor.
<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/ncerhCLi2o0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/dg7pVFVqMMg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>