Autoritățile anunță că au început testele de rezistență la cel mai mare pod din România. Este vorba despre podul peste Dunăre de la Brăila care ar putea fi inaugurat la finalul acestei luni.

Contractul are o valoare de 2,3 miliarde de lei

Luni au început „testările statice și dinamice la suprastructura podului suspendat peste Dunăre de la Brăila”, a anunțat șeful CNAIR, Cristian Pistol. Specialiștii vor stabili dacă obiectivul se încadrează în parametrii stabiliți, astfel încât podul să poată fi folosit pentru traversarea Dunării.

„Este una din etapele importante înaintea deschiderii Podului de la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa”, a transmis Pistol pe Facebook.

Potrivit directorului companiei de drumuri, la proiectul de infrastructură s-au folosit „aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, iar fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și susține tablierul metalic cu ajutorul tiranților”.

Greutatea totală a celor două cabluri principale are 6.700 tone, tablierul metalic este format din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone, iar fiecare are o greutate medie de 250 de tone, a mai spus Cristian Pistol.

Valoarea contractului este de 2,375 miliarde de lei cu TVA. Podul va face legătura între județele Brăila și Tulcea. Drumurile de legătură sunt finalizate parțial.

„Podul suspendat are o lungime de 1974,30 m. Drumul principal (Brăila – Jijila) are o lungime de 19,095 km. Drumul de legătură cu DN22 (Smârdan – Măcin) are o lungime de 4,328 km”, a precizat Pistol.

Pas important pentru recepție și deschiderea circulației

De asemenea, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunțat la rândul său că au început testele de rezistență, ceea ce reprezintă un pas important pentru procedurile necesare recepţiei şi deschiderii circulaţiei pe pod

„Au început testele de rezistenţă la Podul Suspendat de la Brăila! Aceste teste statice şi dinamice reprezintă un pas important pentru procedurile necesare recepţiei şi deschiderii circulaţiei pe pod.

După ce va fi dat în folosinţă, Podul va asigura prima legătură rutieră între Brăila şi Tulcea şi va creşte atât potenţialul economic în zona Dobrogea cât şi în Zona Liberă Brăila”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Podul peste Dunăre de la Brăila ar putea fi inaugurat pe 27 iunie.