Cum merg lucrările la podul de la Brăila? Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a oferit mai multe informații despre stadiul lucrărilor. Potrivit lui, lucrarea nu este administrată de ministerul pe care îl conduce, ci de CNAIR. Când vor fi rezolvate problemele întâmpinate?
Podul de la Brăila este sigur, spune Sorin Grindeanu
Lucrările la podul de la Brăila vor fi reluate în momentul în care constructorul va rezolva problemele, susține Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dezvăluit, într-un interviu televizat, informații de culise despre investițiile, lucrările și semnificația deosebită a Podului de peste Dunăre din Brăila.
Tot aici, au fost explicate succint avantajele sociale, economice și strategice ale proiectului. Totodată, termenele de finalizare a lucrărilor, împreună cu aspectele juridice complexe, au fost în mod detaliat prezentate.
Ministrul a subliniat că inaugurarea oficială a podului va avea loc doar atunci când constructorul va remedia toate problemele tehnice. Acestea sunt considerate minore, conform evaluării sale.
„Podul de la Brăila nu este în administrarea mea. Podul este în administrarea CNAIR. Să vă dau un exemplu despre importanța acestui pod.
Colegul meu, Mihai Tudose, mi-a zis, «Sorine, știi că pe partea cealaltă a Dunării, în județul Tulcea, este o localitate, Măcin, iar locuitorii care trebuie să treacă cu bacul Dunărea să ajungă la spitalul Brăila au nevoie de cel puțin o oră, dacă vremea e bună?»”, a precizat ministrul Transporturilor.
În timpul emisiunii, Sorin Grindeanu a menționat că investiția în Podul de la Brăila se ridică la 500 de milioane de euro.
„Este un beneficiu care poate salva și vieți, nu are numai un impact economic major.
Podul va fi recepționat când toate lucrurile vor fi făcute ca la carte. Trebuia mai întâi rezolvate problemele juridice cu constructorul”, a concluzionat Sorin Grindeanu, pentru Realitatea Plus.
Care au fost problemele întâmpinate, potrivit CNAIR
În luna noiembrie a anului 2023, raportul completat de Centrul de Studii Tehnice Rutiere a relevat o situație gravă.
Specialiștii au încercat să descifreze cauzele apariției valurilor și crăpăturilor pe acest pod. Amintim că acesta fusese, anterior, inaugurat cu entuziasm de către autorități.
Inițial, vina a fost atribuită camioanelor care nu au respectat restricțiile impuse în timpul caniculei. Cu toate acestea, raportul elaborat ulterior de Centrul de Studii Tehnice Rutiere a relevat că problemele sunt mult mai serioase decât s-a crezut inițial.
Concret, după două intervenții de reasfaltare, reprezentanții CNAIR recunosc că firma italiană responsabilă de construcția podului de la Brăila a utilizat un asfalt de calitate inferioară.
„Concluziile raportului sunt clare: nu au fost respectate rețeta și tehnologia. E clar că rețeta folosită de ei la mixturile bituminoase nu a fost una corectă”, a declara, în noiembrie 2023, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Constructorul italian și consultantul au fost obligați să propună soluțiile necesare. Experții consideră că cea mai plauzibilă soluție va fi reconstituirea integrală a hidroizolației podului. În plus, se va impune aplicarea unui nou strat de asfalt.